Echipa CS United Galați, campioana României, a disputat aseară un nou meci în Elite Round-ul UEFA Futsal Champions League. După eșecul din prima etapă a Grupei D, 2-6 cu Barcelona, deținătoarea trofeului, gălățenii au pierdut și în fața croaților de la MNK Futsal, scor 2-5.

Fără două dintre piesele de bază, pivotul spaniol Cristian Cárdenas Maciá – accidentat în meciul cu Barcelona și brazilianul Leonardo Dos Santos “Pelé” – aflat în Brazilia din pricina unor probleme personale, cu Octavian Cireș „într-un picior”, United a dat totuși o replică bună formației MNK Futsal.

Partida găzduită de Dom Sportova “Mate Parlov”, Pula, Croația, a debutat spectaculos, cu ocazii la ambele porți. Gazdele au fost cele care au deschis scorul în minutul 4 prin Moravac și l-au majorat un minut mai târziu prin Grbić. Campioana României a trecut imediat la un „5 contra 4”, iar ocaziile la poarta lui Darko Milanović nu au întârziat să apară. Araujo, Cireș și Crăciun și-au trecut însă în cont ocazii mari de gol. Contrar cursului jocului, MNK Futsal marchează din nou, prin Mataja. Minutul 16 aduce și primul gol al gălățenilor, autor Robert Crișan, după o pasă venită de la Octavian Cireș. Încurajată din tribune de un mic grup de conaționali, campionii României forțează, dar până la pauză tabela de marcaj rămâne neschimbată, 3-1 pentru MNK Futsal. Prima parte a actului secund aparține formației noastre, croații reușind cu greu să tempereze elanul gălățenilor. Două contraatacuri croate fac totuși ca scorul să ia proporții, 5-1. În ultimul minut al partidei, Dudău reușește să marcheze, iar Araujo semnează o noua mare ocazie. Scor final 5-2 pentru MNK Futsal.

În celălalt meci al Grupei D, Anderlecht și Barcelona au închieiat nedecis, 5-5, la capătul unui joc foarte spectaculos. Astăzi, în Croația, e zi de pauză. Mâine, sâmbătă 26 noiembrie, se vor disputa meciurile ultimei runde.

MNK Futsal – United Galați 5-2 (3-1), Dom Sportova “Mate Parlov”, Pula, Croația
Au marcat: Moravac (3’42”, 35’07”), Grbić (4’12”), Mataja (13’21”), Vukmir 30’26”) / Crișan (15’44”), Dudău (39’06”)

MNK Futsal: Milanović (GK) – Osredkar, Mataja (Cpt), Difonzo, Vukmir
Rezerve: Lorber (GK), Moravac, Moravac, Grbić, Baisel, Lolić, Bilić, Šulentić, Prelcec

United: Toniţa (GK) – Burdujel (Cpt), Crăciun, Daniel Araujo, Petică
Rezerve: Cârdei (GK), Arhire, Dudău, Cireș, Crișan, Ignat, Oană, Matei

Arbitri: Marc Birkett (Anglia), Kamil Çetin (Turcia); Grigori Ošomkov (Estonia)
Timekeeper: Josip Dujmic (Croația)

Iată programul Grupei D a Elite Round-ului UEFA Futsal Champions League:

Miercuri, 23 noiembrie
Barça – United Galați 6-2 (5-1)
Sporting Anderlecht – MNK Futsal 3-2 (1-1)

Joi, 24 noiembrie
ora 18:30, Sporting Anderlecht – Barça 5-5 (2-4)
ora 21:30, MNK Futsal – United Galați 5-2 (3-1)

Sâmbătă, 26 noiembrie
ora 18:30, United Galați – Sporting Anderlecht
ora 21:30, Barça – MNK Futsal

Articol de Adi Dobre