Foto: Facebook / C.S. Viitorul Dăești

Cum arată ierarhia punctelor obținute până acum în acest sezon de Liga 3 de formațiile care reprezintă în denumirea lor cele mai mici localități din întregul eșalon?

Cele aproape 100 de echipe angrenate în ediția 2023/2024 a Ligii 3 se pregătesc pentru reluarea competiției cu ultimele trei etape de disputat din sezonul regular. Urmează apoi play-off-ul și play-out-ul. Miza crește, intensitatea e pe măsură!

În spatele fiecărei formații stau orgoliile, ambiția locală și pasiunea suporterilor care nu ține cont de cifre. Dar care sunt cluburile cu cele mai multe puncte acumulate până acum în Liga 3, din categoria celor care reprezintă cele mai mici comunități?

Curița, Limpeziș și Colonești, sub 2.000 de locuitori fiecare

Potrivit datelor oficiale furnizate de ultimul Recensământ al Populației, raportându-ne la denumirile localităților prezente în titulatura oficială la zi a competitoarelor din Liga 3, am realizat întâi de toate un top 10 al celor mici localități prezente în acest sezon.

Iată cum se prezintă acesta, în ordine descrescătoare, după numărul de locuitori:

4.372 – Galda

4.245 – Curtișoara

3.173 – Dăești

2.671 – Cermei

2.602 – Lupac

2.539 – Gheorghe Doja

2.268 – Socodor

1.520 – Colonești

1.027 – Limpeziș

660 – Curița

Dăești e liderul, urmat de Colonești!

Iar dacă adăugăm în dreptul acestor localități formațiile care le reprezintă în Liga 3 2023/2024, alături de punctajul lor la zi în competiție, iată cum se prezintă top 10!

În caz de egalitate, am utilizat ca element de departajare criteriul golaverajului general din serie al fiecărei formații.

  1. ACS Viitorul Dăești – 28p (+6)

2. ACS Vedița Colonești – 26p (+10)

3. ACS Recolta Gheorghe Doja – 20p (-1)

4. AFC Voința Lupac – 19p (-5)

5. ACS Oltul Curtișoara – 17p (-14)

6. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – 12p (-11)

7. ACS Voința Lipeziș – 12p (-19)

8. AF CS Viitorul Curița – 11p (-11)

9. ACS Industria Galda – 9p (-20)

10. CS Socodor – 8p (-27)