Foto: Facebook Corvinul Hunedoara

Formația ardeleană este singurul lider din toate cele 10 serii ale ediției 2022/23 în Liga 3 care nu a cunoscut înfrângerea după primele 12 runde ale sezonului regular.

Corvinul Hunedoara domină autoritar nu doar seria 9 din Liga 3, ci se detașează, prin parcursul de până azi, deasupra tuturor liderilor acestui sezon la nivel de eșalon. Cu Florin Maxim pe bancă, echipa are 11 victorii și o remiză după primele 12 etape, la 11 puncte distanță de locul doi în serie!

La 41 de ani, Maxim are ca obiectiv clar promovarea, după experiențele pe care le-a avut ca tehnician în cadrul FC Voluntari, apoi în calitate de principal la Șelimbăr. Din 2021 în poziția de la Corvinul, fostul fundaș de la Steaua, Sportul, Farul, Poli Timișoara ori Petrolul a îmbrăcat inclusiv tricoul echipei pe care o antrenează azi, când era jucător!

Secretul concentrării pe un singur meci

Florin, Corvinul Hunedoara e singurul lider fără înfrângere după 12 etape de Liga 3, din toate cele 10 serii. Cum s-a scris acest parcurs?

E un parcurs foarte bun, mai ales dacă ne gândim că am adus 8 jucători noi la început de sezon, iar asta ar fi impus o perioadă de adaptare. Muncim foarte bine la antrenamente și încercăm să aducem în joc, în meciuri, cât mai mult din ceea ce lucrăm. Cam aceasta ar fi rețeta prin care am reușit cele 11 victorii și remiza de până acum.

E o provocare pentru tine să menții același nivel în pregătire și concentrare pentru jucători având în vedere că dominați autoritar seria?

Eu spun că dominăm seria pentru că muncim. Iar rezultatele partidelor vin ca o consecință firească a antrenamentelor. Ca să avem mereu același nivel de concentrare, eu folosesc abordarea concentrată exclusiv asupra meciului următor. De la o etapă la alta pot să apară accidentări, suspendări, se schimbă inclusiv viziunea mea asupra primului 11. Dar dacă te canalizezi doar pe meciul care urmează, scapi și de provocarea despre care mă întrebi.

“Nivelul seriei a crescut”

Cum apreciezi nivelul competiției Liga 3 comparativ cu sezonul trecut?

Pe marea majoritate a adversarilor din serie îi cunoșteam de sezonul trecut, așa că pot spune acum că nivelul a crescut. S-au întărit echipele, mă gândesc în primul rând la Ungheni, apoi Reghinul care a menținut tinerii buni din sezonul trecut și a adăugat jucători cu experiență. Mai este și nou-promovata din Alba Iulia, o echipă tânără și organizată foarte bine.

Ce te-a determinat să continui în proiectul Corvinul, după ce vara aceasta nu s-a obținut promovarea, dar oferte sunt sigur că ai avut?

Noi am semnat pentru un proiect pe 2 ani, în 2021. Chiar dacă ne-am dorit promovarea din primul an și chiar dacă nu am reușit să o obținem, din păcate, în ciuda parcursului excelent de până la ultimul meci, eu am venit cu un obiectiv și vreau să îl îndeplinesc. Nu mi-am concentrat atenția spre nicio ofertă pentru că sunt un antrenor serios, muncitor, și respect obiectivele pe care mi le asum.

Bilanț la final de tur și sprijin extraordinar din tribune

La acest moment, în ce zone ar fi de nevoie de un plus pentru ca echipa să fie 100% în Liga 2 sezonul viitor? La nivel de transferuri, coeziune a echipei, investiții în infrastructură…

Firește, mai sunt lucruri de îmbunătățit, mereu e loc de mai bine, iar orice îmbunătățire aduce o plus valoare în misiunea noastră. Dar avem condiții de performanță, susținere din partea autorităților locale și a conducerii clubului. Strict la nivel de lot, vom trage primele concluzii după finalul turului. Ți-am spus că îmi place să iau lucrurile pas cu pas, așadar vom vedea atunci dacă și ce întăriri mai sunt necesare. Nu vom risca anul acesta să ratăm promovarea!

Cum privesc suporterii Corvinului drumul echipei din această perioadă, de la startul sezonului până acum, și cât contează aportul lor în rezultatele de până azi?

Suporterii noștri sunt obișnuiți încă din vremea lui Mircea Lucescu la Hunedaora cu fotbal de performanță și fotbal de calitate. Sunt buni cunoscători, nu doar în oraș, ci în tot județul se respiră fotbal. Ei au fost și sunt alături de noi din prima zi când am venit eu aici, ne susțin necondiționat, iar în deplasări vin în număr considerabil pentru un club de Liga 3. E un aport extraordinar.

“Toți tinerii Corvinului pot ajunge în Liga 1!”

În lotul ai atât jucători tineri foarte talentați, cât și fotbaliști cu experiență, inclusiv la nivel de prim eșalon. Cum îi motivezi pe cei tineri să aibă răbdare în proiectul Corvinul, încă la Liga 3, și cum îi faci pe cei cu experiență să găsească motivație nouă pentru ascensiunea echipei?

Referitor la cei cu experiență, le spun tuturor: stați fără grijă, că nu au venit la Corvinul să se lase de fotbal! Chindriș și Neacșa au 31 de ani, Hergheligiu are 30 de ani, ceilalți sunt și mai tineri. Așadar, nu se pune problema. Pentru cei tineri, nu cred că e nevoie de motivație în plus. Ei simt că pot ajunge să joace pe stadioanele mari ale țării, în eșaloanele superioare, eu îi ajut, îi susțin și îi corectez când e cazul, dar pot face asta!

Spune-mi, te rog, două-trei nume din categoria tinerilor de care vom auzi peste ceva vreme la nivel înalt și foarte înalt!

Chiar ieri am avut o discuție referitoare la acești tineri și îți spun sincer: eu, în nebunia mea, cred că toți tinerii din lotul actual al Corvinului pot juca la Liga 1! Știu nivelul și sunt realist. Trebuie doar să se antreneze mai mult și mai bine, cu cap! De la portar la atacanți eu cred că pot face saltul toți, toți tinerii de la Corvinul de acum! Încrederea mea e argumentată de faptul că știu bine ce poate fiecare. Trebuie să-și găsească doar în interiorul lor dorința permanentă de mai mult și mai bine.