Foto: Facebook Universitatea Cluj

Mâine începe penultima rundă din sezonul regular Liga 2, iar lupta pentru calificarea în top 6 este captivantă. Cine se va apropia de primul eșalon?

Mai sunt doar două etape de disputat din ediția 2021/22 a sezonului regular în Liga 2, iar apoi vom afla echipele din play-off și play-out. Mâine începe penultima etapă, cu partida CSA Steaua – Poli Iași, însă programul complet al rundei este disponibil AICI.

Cum se prezintă datele cursei pentru play-off? Cine mai are șanse și ce partide vor decide top 6 în această lună?

Sistemul și criteriile de departajare

Întâi de toate, câteva precizări importante legate de regulile competiției:

  • Primele 6 clasate la finalul sezonului regular intră în play-off, cu numărul de puncte acumulat până atunci. Primele două clasate la final vor promova în Liga 1, locurile 3 și 4 intră în baraje de promovare.
  • Celelalte echipe vor continua în play-out, împărțite în 2 grupe, cu numărul de puncte acumulat până atunci. Retrogradează la final în Liga 3 ultimele două clasate din fiecare grupă plus pierzătoarea barajului dintre locurile antepenultime în grupe.
  • La egalitate de puncte la finalul sezonului regular, primul criteriu de departajare este rezultatul direct, urmat de golaverajul general și, apoi, dacă egalitatea se menține, de numărul total de goluri înscrise.

Șase echipe pe trei locuri!

La acest moment, înaintea ultimelor 2 etape, cunoaștem doar jumătate din echipele play-off-ului. Cele trei formații deja calificate sunt ACS Petrolul 52, FC Hermannstadt și U Cluj. Așadar, rămâne deschisă lupta pentru celelalte 3 locuri. Iar aici avem angrenate 6 cluburi cu șanse de succes!

CONCORDIA CHIAJNA (32p)

  • Are nevoie de minimum 3 puncte obținute în aceste ultime două meciuri pentru a fi sigură de play-off. Joacă pe teren propriu cu Poli Timișoara, apoi deplasare la FC Buzău! Cu CSA Steaua a remizat 0-0 și are golaveraj net inferior, iar la Miercurea Ciuc a învins 3-0.

FC BUZĂU (31p)

  • Deplasare la Petrolul și apoi meci acasă cu Chiajna, așadar program “infernal” pe final pentru trupa lui Pustai! Buzoienii au învins Miercurea Ciuc, deci au avantajul meciului direct, dar au pierdut cu CSA Steaua, 0-1!

CSA STEAUA (31p)

  • Meciuri cu Poli Iași acasă și Metaloglobus în deplasare, program destul de dificil. Roș-albaștrii au însă și marele atu al rezultatelor directe în caz de egalitate de puncte, învingând FC Buzău și Csikszereda. În plus, golaveraj peste Chiajna, cu care a remizat.

CSIKSZEREDA (29p)

  • Ciucanii au nevoie de 6 puncte cu două nou-promovate, Șelimbăr în deplasare și Brașovul pe teren propriu. Dar și de o conjunctură favorabilă, în care CSA Steaua ori FC Buzău să obțină maximum 3 puncte până la final. E dezavantajată de rezultatele directe.

UNIREA SLOBOZIA (27p) și METALOGLOBUS (25p)

  • Ambele păstrează șanse matematice, dar fiecare are nevoie, întâi de toate, de 6 puncte în ultimele două meciuri. Ialomițenii joacă la Călărași și cu Ripensia pe teren propriu, așadar o dublă abordabilă, în vreme ce Metaloglobus merge la Brașov și apoi primește CSA Steaua. Cele 6 puncte nu sunt însă suficiente niciuneia dacă echipe clasate mai bine la acest moment nu se încurcă serios până la final.

CLASAMENT ÎNAINTEA ULTIMELOR 2 ETAPE

1 ACS Petrolul 52 16 14 0 2 35-5 42
2 AFC Hermannstadt 17 11 5 1 39-12 38
3 Unversitatea Cluj 17 12 0 5 29-14 36
4 Concordia Chiajna 17 9 5 3 17-10 32
5 Fotbal Club Buzău 17 9 4 4 43-13 31
6 CSA Steaua 17 9 4 4 25-11 31
7 AFK Csikszereda 17 9 2 6 28-22 29
8 Unirea Slobozia 17 7 6 4 24-13 27
9 Metaloglobus București 17 7 4 6 19-20 25
10 CSC 1599 Șelimbăr 17 6 5 6 18-22 23
11 ACSM Politehnica Iași 17 6 4 7 21-17 22
12 FC Ripensia Timișoara 17 5 7 5 17-18 22
13 FC Unirea Dej 17 6 4 7 15-16 22
14 Viitorul Pandurii 17 5 6 6 15-19 21
15 Politehnica Timișoara 16 6 2 8 18-22 20
16 Fotbal Club Brașov 17 3 4 10 15-29 13
17 Unirea Constanța 17 2 2 13 13-49 8
18 Dunărea Călărași 17 1 4 12 12-39 7
19 Dacia Unirea Brăila 17 0 2 15 7-51 2
20 AFC Astra* 17 5 4 8 18-26 -1

* Echipă depunctată în urma deciziilor comisiilor jurisdicționale