Foto: Facebook / FK Csikszereda

Ieri, 28 noiembrie, a avut loc meciul dintre AFK Csikszereda și CSC 1599 Șelimbăr, ultimul din cadrul etapei a 15-a a sezonului regular din Liga 2 Casa Pariurilor.

Prima ocazie a meciului de la Miercurea Ciuc i-a aparținut lui Alexandru Ciocâlteu, în minutul 2 al partidei. Acesta a reluat cu capul puțin pe lângă poarta apărată de Gyenge o centrare venită din flancul drept al atacului celor de la Șelimbăr. Tot oaspeții au fost mai periculoși în joc, irosind încă două șanse importante de a marca în minutele 17 și 27, când execuțiile jucătorilor antrenați de Claudiu Niculescu nu au prins cadrul porții. Replica gazdelor a venit abia în primul minut de prelungire al primei reprize când Gal-Andrezly a șutat de la peste 25 de metri de poarta adversă, fără a-i crea probleme însă tânărului portar al oaspeților, Alexandru Silveanu.

Tot Șelimbăr a fost la controlul jocului încă din startul celei de-a doua reprize. În minutul 47, Lucian Buzan recuperează o minge în preajma careului advers și îi pasează perfect lui Alexandru Ciocâlteu care șutează pe lângă portarul ciucanilor, însă mingea nimerește doar bara porții și este respinsă de fundașii adverși în cele din urmă. Primul gol al meciului a venit în minutul 53, la capătul unui contraatac în viteză purtat de formația din Șelimbăr, contraatac început de la o degajare greșită a portarului Szilard Gyenge. Octavian Ursu s-a aflat la finalizare, reușind să deschidă scorul pentru CSC 1599 Șelimbăr. 5 minute mai târziu, Csikszereda primește o lovitură de la 11 metri după un fault făcut de George Monea asupra lui Omar El Sawy în careu. Lorant Kovacs a transformat fără emoții penalty-ul și scorul a redevenit egal, 1-1. A fost al 7-lea gol stagional pentru jucătorul ciucan, 5 dintre reușite venind din lovituri de la 11 metri! Octavian Ursu a încercat să îl suprindă pe portarul gazdelor cu o execuție de la distanță în minutul 67 al partidei, însă Gyenge a fost la post și a respins mingea în corner. Meciul părea că se îndreaptă către un rezultat de egalitate, dar același Octavian Ursu a reușit să aducă toate cele 3 puncte pentru echipa din Șelimbăr, grație reușitei semnate în minutul 90+5 al partidei! Acesta a fost servit excelent de Alexandru Raicea și l-a învins pe portarul advers cu o execuție plasată din interiorul careului de 16 metri. Gazdele au avut o ultimă șansă de a obține un punct din acest meci la ultima fază a jocului, Petre Ivanovici trimițând peste zid din lovitură liberă, portarul oaspeților, Silveanu, reușind să respingă în lateral.

A fost primul succes pentru formația din Șelimbăr după 7 etape în care nu a mai cunoscut gustul victoriei. Precedentul succes a fost în etapa a 7-a, 1-0 cu Concordia Chiajna. Cu cele 3 puncte obținute astăzi, sibienii încheie etapa pe locul 10 cu 21 de puncte, la 5 puncte distanță de adversara de ieri, AFK Csikszereda, formație ce ocupă poziția a 6-a în clasament, ultima ce asigură prezența în play-off!

„Am obținut o victorie foarte importantă, pe un teren unde se câștigă foarte greu. Sunt bucuros pentru băieți pentru că în aceste două săptămâni de pauză am reglat câteva lucruri, au înțeles mai bine ceea ce vreau eu de la ei. În mare parte au respectat ceea ce am făcut la antrenamente în această săptămână. Bineînțeles, au făcut și greșeli, dar e normal să fie în timpul unui meci. Este o victorie mare și importantă. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne refacem până la meciul de sâmbătă și să încheiem anul cu o victorie, așa cum cred eu că această echipă merită.”Claudiu Nicuelscu, antrenor CSC 1599 Șelimbăr

Brașovul câștigă în Ghencea

Formația pregătită de Dan Alexa a reușit să câștige toate cele 3 puncte din confruntarea cu CSA Steaua după ce s-a impus cu 1-0. Unicul gol al partidei i-a aparținut lui Chică Roșă, un gol superb reușit de atacantul brașovean (VIDEO). Acesta a șutat de la peste 25 de metri de poarta adversă, fără nicio șansă pentru portarul gazdelor, Horia Iancu. A fost al 3-lea succes din ultimele 4 etape pentru FC Brașov, care încheie etapa pe locul 8 cu 23 de puncte, la doar 2 puncte de AFK Csikszereda, ocupanta ultimului loc ce asigură prezența în play-off. Brașovenii vor încheia etapa a 16-a, ultima din acest an calendaristic, cu un meci pe teren propriu împotriva celor de la Dinamo. De cealaltă parte, în ciuda înfrângerii, CSA Steaua rămâne lider în campionat, având 32 de puncte, cu 3 mai multe decât ocupanta locului 2, Unirea Slobozia. Bucureștenii vor deschide etapa a 16-a chiar pe 1 decembrie, când vor primi vizita celor de la Gloria Buzău.

Politehnica Iași învinge Dinamo și urcă pe podium

Politehnica s-a impus cu 1-0 în duelul cu Dinamo, singurul gol al partidei fiind reușit de Cătălin Hlistei, o execuție spectaculoasă din foarfecă! (VIDEO) Se încheie astfel seria de meciuri fără înfrângere începută în etapa a 8-a, Dinamo ocupând locul 11 la finalul acestei runde, cu 21 de puncte. Politehnica Iași în schimb urcă pe locul 3 în clasament, având 28 de puncte, cu unul mai puțin față de ocupanta locului secund, Unirea Slobozia, și cu 4 mai puține față de ocupanta primului loc, CSA Steaua. Ultimul meci al ieșenilor din acest an va fi în deplasare, împotriva penultimei clasate, Unirea Constanța, formația cu cele mai multe înfrângeri în acest sezon, 11 la număr.

Egal între Slobozia și Unirea Dej

Derby-ul rundei s-a jucat la Slobozia, între formația locală și Unirea Dej. Alexandru Pop a deschis scorul pentru Unirea Dej în minutul 34 al primei reprize, din penalty, dar ialomițenii au reușit să egaleze prin Christo Bolohan în cea dea doua repriză, obținând astfel un punct din această confruntare. Unirea Dej se menține în zona locurilor de play-off, având 26 de puncte, cu 3 mai puține față de adversara din această rundă. Ialomițenii vor încheia anul cu un meci în deplasare pe terenul Concordiei Chiajna, în timp ce Unirea Dej va primi pe teren propriu vizita formației Minaur Baia Mare. Concordia a reușit să oprească seria de meciuri fără înfrângere a lui Adrian Mihalcea de pe banca Gloriei Buzău, după ce a câștigat duelul direct dintre cele două formații din această rundă, scor 1-0, reușită semnată de Alexandru Stănică.

A 4-a victorie consecutivă pentru Metaloglobus

După un început greu de sezon, cu un singur punct adunat în 8 etape, Metaloglobus a reușit acum să lege 4 succese consecutive. Ultima victimă a formației pregătite de Eusebiu Tudor a fost Progresul Spartac. Metaloglobus s-a impus cu 3-0, urcând până pe locul 15 în clasament, cu 16 puncte. În utlima etapă din 2022, Metaloglobus va întâlni Oțelul Galați, în timp ce Progresul Spartac va juca cu CSM Slatina. Gălățenii vin după un succes în deplasare, scor 1-0 cu Ripensia Timișoara, în timp ce CSM Slatina a remizat alb cu ultima clasată din campionat, Politehnica  Timișoara.

Rezultatele etapei a 15-a

Vineri, 25 noiembrie

Gloria Buzău – Concordia Chiajna 0-1

Sâmbătă, 26 noiembrie

Minaur Baia Mare – Viitorul Pandurii 1-2

Metaloglobus București – Progresul Spartac 3-0

CSM Slatina – Politehnica Timișoara 0-0

CSC Dumbrăvița – Unirea Constanța 2-0

Unirea Slobozia – Unirea Dej 1-1

Politehnica Iași – Dinamo 1-0

Duminică, 27 noiembrie

Ripensia Timișoara – Oțelul Galați 0-1

CSA Steaua – Fotbal Club Brașov 0-1

Luni, 28 noiembrie

AFK Csikszereda – CSC 1599 Șelimbăr 1-2

Clasament

  1. CSA Steaua 32p.
  2. Unirea Slobozia 29p.
  3. Politehnica Iași 28p.
  4. Oțelul Galați 28p.
  5. Unirea Dej 26p.
  6. AFK Csikszereda 25p.
  7. Gloria Buzău 25p.
  8. Fotbal Club Brașov 23p.
  9. CSM Slatina 21p.
  10. CSC 1599 Șelimbăr
  11. Dinamo 21p.
  12. Concordia Chiajna 20p.
  13. Viitorul Pandurii 18p.
  14. Ripensia Timișoara 16p.
  15. Metaloglobus București 16p.
  16. CSC Dumbrăvița 16p.
  17. Minaur Baia Mare 14p.
  18. Progresul Spartac 14p.
  19. Unirea Constanța 12p.
  20. Politehnica Timișoara 9p.