Foto: Facebook AFC Unirea 04 Slobozia

Ieri, 11 septembrie, s-a disputat ultimul meci al etapei cu numărul 6 din Liga 2 Casa Pariurilor, cel dintre AFK Csikszereda și Minaur Baia Mare. Ciucanii, antrenați de Francisc Dican, s-au impus cu 3-0 și au urcat până pe locul 5 în clasament.

Runda a 6-a a sezonului regular a fost, din nou, o rundă de totul sau nimic pentru formațiile implicate. Dacă în ultima etapă nu a fost consemnat niciun rezultat de egalitate, în această etapă doar două meciuri s-au încheiat la egalitate, cel dintre Progresul Spartac și Oțelul Galați, încheiat 0-0, și cel dintre Unirea Dej și CSC 1599 Șelimbăr, formația din Dej obținând remiza după un gol în minutul 90+3 al meciului.

Unirea Slobozia, Politehnica Iași și CSA Steaua și-au câștigat partidele din această etapă și, alături de Unirea Dej, ocupă primele 4 poziții ale clasamentului, la egalitate de puncte, 13, diferența între ele fiind făcută doar de golaveraj. Unirea Slobozia s-a impus pe terenul nou-promovatei CSC Dumbrăvița cu 4-2, Politehnica Iași a învins pe teren propriu Gloria Buzău, scor 1-0, iar CSA Steaua a învins Dinamo pe Arena Națională, scor 2-1 pentru formația pregătită de Daniel Oprița.

Viitorul Pandurii obține o nouă victorie în campionat, 1-0 pe terenul Politehnicii Timișoara, și bifează al treilea succes din acest sezon. Singura formație rămasă fără victorie în acest start de campionat este Metaloglobus București. Bucureștenii, antrenați de Eugen Trică, au pierdut în această etapă la Brașov și ocupă ultimul loc în clasament, cu un singur punct acumulat, în prima etapă a sezonului în fața celor de la CSA Steaua.

Rezultatele etapei a 6-a

Vineri, 9 septembrie – ora 16:30

Progresul Spartac – Oțelul Galați 0-0

Vineri, 9 septembrie – ora 21:30

Dinamo – CSA Steaua 1-2

Sâmbătă, 10 septembrie – ora 11:00

Fotbal Club Brașov – Metaloglobus București 1-0

CSM Slatina – Ripensia Timișoara 3-0

CSC Dumbrăvița – Unirea Slobozia 2-4

Politehnica Iași – Gloria Buzău 1-0

Unirea Constanța – Concordia Chiajna 0-3

CSC 1599 Șelimbăr – Unirea Dej 1-1

Politehnica Timișoara – Viitorul Pandurii 0-1

Duminică, 11 septembrie – ora 11:30

AFK Csikszereda – Minaur Baia Mare 3-0

Start în Cupa României

Până la startul etapei a 7-a a sezonului, formațiile din Liga 2 Casa Pariurilor își vor începe parcursul în Cupei României, în turul 3 al competiției!

Meciurile în care sunt implicate formațiile din Liga 2 Casa Pariurilor în Cupa României:
  • CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Ripensia Timișoara
  • CS Avântul Periam – CSC Dumbrăvița
  • CSO Petrolul Potcoava – CSM Slatina
  • SC Popești-Leordeni – Concordia Chiajna
  • CSM Alexandria – Progresul Spartac
  • CSM Reșița – Politehnica Timișoara
  • CSM Flacăra Moreni – CSA Steaua
  • CSM Satu Mare – CS Minaur Baia Mare
  • CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – Unirea Dej
  • ACS Flacăra Horezu – ACS Viitorul Pandurii
  • CS Tunari – Dinamo
  • CS Afumați – Metaloglobus București
  • Dunărea Călărași – Unirea Slobozia
  • Axiopolis Cernavodă – Unirea Constanța
  • CS Blejoi – Gloria Buzău
  • CS Viitorul Ianca – Oțelul Galați
  • ACS SR Municipal Brașov – CSC 1599 Șelimbăr
  • ACS KSE Târgu Secuiesc – Fotbal Club Brașov
  • CS Știința Miroslava – Politehnica Iași
  • CS Aerostar Bacău – AFK Csikszereda

Programul complet poate fi găsit aici.