© FOTO: Andrei Pitigoi / SPORT PICTURES

Marți, 16 mai, a avut loc ultima partidă din cadrul etapei cu numărul 9, penultima a play-off-ului. Gloria Buzău a învins-o pe teren propriu pe Oțelul Galați, scor 1-0, iar lupta pentru promovare se va da până în ultima etapă a sezonului.

Ariel Lopez a marcat singurul gol al partidei de la Buzău, în minutul 38, după ce a reluat cu capul în poarta apărată de Cosmin Dur-Bozoancă mingea trimisă din corner. Cu acest succes, Gloria Buzău face 42 de puncte și trece pe locul 5 în clasament, având două puncte în plus față de Unirea Dej. Gălățenii au ratat șansa de a obține promovarea directă încă din această rundă, fiind acum la egalitate de puncte cu Dinamo.

Cum se prezintă clasamentul înaintea ultimei runde:

  1. Politehnica Iași 57p.
  2. CSA Steaua 49p.
  3. Dinamo 46p.
  4. Oțelul Galați 46p.
  5. Gloria Buzău 42p.
  6. Unirea Dej 40p.

Dinamo ocupă în acest moment locul 3 în clasamentul datorită golaverajului, însă, în cazul în care egalitatea cu Oțelul se menține și după ultima rundă a play-off-ului, gălățenii vor fi cei care vor promova direct, având avantajul punctelor obținute la finalul sezonului regular. În cazul în care nu obțin promovarea directă, atât Oțelul, cât și Dinamo, au asigurată prima poziție de baraj. Aceasta asigură prezența la barajul de promovare, în dublă manșă, cu ocupanta locului 8 din play-out Ligii 1, aceasta fiind, înaintea ultimei etape, Chindia Târgoviște.

Pentru cel de-al doilea loc la baraj au rămas în luptă Gloria Buzău și Unirea Dej, formații despărțite de 2 puncte înaintea etapei finale din play-off. În ultima rundă, Gloria va juca în deplasare, pe terenul celor de la CSA Steaua, în timp ce Unirea Dej va juca la Galați. O victorie pe stadionul Steaua le asigură buzoienilor clasarea în fața Unirii Dej. Un egal sau o înfrângere pot fi de asemenea suficiente, în cazul în care Unirea Dej nu câștigă partida cu Oțelul.

Cea de-a doua formație prezentă la baraj va avea ca adversar ocupanta locului 7 din play-out-ul Ligii 1, aceasta fiind, înaintea ultimei runde, UTA Arad.

Etapa 9 – Play-off

Luni, 15 mai

Unirea Dej – Politehnica Iași 0-0

Dinamo – CSA Steaua 3-0

Marți, 16 mai

Gloria Buzău – Oțelul Galați 1-0