Liga 1 Futsal Fortuna a programat ieri, marți, 18 octombrie, la Deva și la Odorheiu Secuiesc două derby-uri.

Runda a debutat duminică la Cluj, acolo unde s-au întâlnit CFF Clujana și CFR Timișoara. Echipa bănățeană, pregătită de Robert Lupu, s-a impus fără probleme cu scorul de 6-1.

„Echipa a jucat foarte bine”

Sala Sporturilor din Deva a găzduit ieri primul duel din Liga I dintre concitadinele Autobergamo și ACS West. Vicecampioana României, Autobergamo Deva, s-a impus în fața nou-promovatei ACS West cu scorul de 7-3 (5-0).

Trupa lui Adrian Moț, fără internaționalul Sergiu Gavrilă – suspendat, a tranșat disputa încă din prima repriză, la finalul căreia conducea cu 5-0. În repriza secundă, disperată să relanseze partida, ACS West a scos portarul și a evoluat în cea mai mare parte a jocului „5 contra 4”. Tactica nu a dat însă rezultate, decât pe tabela de marcaj, nou-promovata reușind să înscrie totuși de trei ori.

Cu frații Cristian și Florin Matei în mare formă, cu un Iulian Cojocaru irezistibil, AUtobergamo Deva a fost de neoprit.

„Echipa a jucat foarte bine, așa cum mă așteptam de altfel. Disputa a fost rezolvată încă de la pauză, după o primă parte perfectă. Am avut în lot pentru această partidă cinci jucători de la echipa U19, căreia îi acordăm o atenție deosebită, mai ales în această perioadă. Mă bucur că oamenii din Deva, veniți în număr mare la Sala Sporturilor, au avut ce vedea”, a spus Dorin Popa, președintele echiepi Autobergamo Deva.

„Mă bucur că a fost un meci foarte bun”

Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc a fost martora unei partide de zile mari. În direct la Digi Sport, FK Odorheiu Secuiesc și CS United Galați au oferit un spectacol total. Gazdele, care veneau după eșecul cu Autobergamo Deva, de pe teren propriu, 4-7, i-au făcut viața grea campioanei României.

Meciul a început perfect pentru gălățeni, care au deschis scorul încă din primul minut, autor Leonardo Dos Santos „Pelé”. Harghitenii au avut un final senzațional de primă repriză, reușind să întoarcă rezultatul în doar un minut. La două minute și zece secunde de la reluare, Kanyó Szilárd a mărit diferența pentru FK Odorheiu Secuiesc. După doar 20 de secunde, Galațiul a marcat prin internaționalul român Daniel Araujo și, șapte minute mai târziu, a egalat prin „Pelé”.  A fost meciul lui Andrei Grigoraș, portarul echipei FK odorheiu, care a apărat senzațional.

„A fost, așa cum ne așteptam, un meci foarte dificil. Mă bucur însă că am reușit, și noi și adversarul, un meci foarte bun, de o intensitate extraordinară. Pentru noi, în perspectiva meciurilor dim UEFA Futsal Champions League , a fost foarte bine. Odorheiul a avut formula completă față de etapa trecută, când a pierdut cu Autobergamo Deva. Asta ne-a pus în dificultate”, a spus Florin Ignat, antrenorul jucător al echipei CS United Galați.

Liga I Futsal Fortuna, rezultate etapa a IV-a

Duminică, 16 octombrie

CFF Clujana Cluj – CSF CFR 1933 Timișoara 1-6 (0-1), sala Sporturilor „Horia Demian”, Cluj
Au marcat: Ioan Gorba (28) / Andres Mora (13), Valentin Ilaș (28), Robert Lupu (29), Darius Nastai (30), Mihnea Toader (31), Stefan Krstic (37)
Arbitri: Balint Attila, Benedek Andras (ambii din Odorheiu Secuiesc); Brașovean Cristian Cosmin (Cluj)
Observator arbitri: Gall Gyozo (Odorheiu Secuiesc)

Marți, 18 octombrie, ora 18:00

Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CS United Galați 3-3 (2-1), sala Sporturilor – Odorheiu Secuiesc, în direct la Digi Sport 2
Au marcat: Kanyó Szilárd (20, 31), Tankó Levente (20) / Dos Santos (1, 30), Daniel Araujo (23)
Arbitri: Ciobanu Vlad, Hanceariuc Bogdan; Mihălcuț Andrei (toți din Iași)
Observator arbitri: Ciolacu Bogdan (Pitești)

ACS Autobergamo Deva – ACS West Deva 7-3 (5-0), sala Sporturilor – Deva
Au marcat: Florin Matei (6), Cristian Matei (7, 20), Iulian Cojocaru (15 – de două ori, 36, 39) / Mimi Stoica (21), Bogdan Pieptea (24), Eduard Petre (34)
Arbitri: Chița Liviu (Pitești), Dârjan Liviu (Brașov); Anca Florin Daniel (Deva)
Observator arbitri: Sorescu Bogdan (Pitești)

  • echipa CS Luceafărul Buzău stă în această etapă

Clasament: 1. United 10p (patru meciuri); 2. Autobergamo 9p (patru meciuri); 3. Timișoara 6p (patru meciuri); 4. Odorheiu Secuiesc 4p (trei meciuri); 5. Luceafărul 3p (trei meciuri); 6. West Deva 3p (trei meciuri); 7. Clujana 0p (trei meciuri)

Etapa viitoare, a V-a:

Sâmbătă, 22 octombrie, ora 18:00, CS United Galați – CS Luceafărul Buzău

Duminică, 23 octombrie, ora 12:00, ACS West Deva – CFF Clujana Cluj

Luni, 25 octombrie, ora 17:30, CSF CFR 1933 Timișoara – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc

  • echipa Autobergamo Deva stă în această etapă

Articol de Adi Dobre