Liga 1 Feminin programează în acest week-end ultima etapă a play-off-ului. Etapa a debutat sâmbătă, 27 mai, la Giurgiu, acolo unde, de la ora 13:00, s-a disputat duelul dintre Carmen București și Vasas Femina Odorheiu Secuiesc.

În cea de-a doua partidă, la Comloșu Mare, duminică, de la ora 11:00, Banat Girls primește vizita echipei AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.

Ultima etapă a sezonului 2022-2023 este însă dominată de derby-ul dintre Politehnica Timișoara și Universitatea Olimpia Cluj. Cele două formații vor evolua cu trofeul pe masă! Înaintea acestei partide, decisivă pentru titlul de campioană a României, Politehnica Timișoara e lider, cu 55 de puncte, în timp ce U Cluj e pe locul secund, la doar un punct în spatele grupării bănățene.

În aceste condiții, Poli Timișoara are două variante, victoria și egalul. În ultimul meci dintre cele două formații, disputat la Iclod, pe terenul clujencelor, Universitatea Cluj s-a impus cu un neverosimil 7-0! Dacă ar deveni campioană a României, Politehnica Timișoara ar întrerupe o adevărată eră a fetelor de la U Cluj, campioane fără întrerupere din 2011 încoace!

Jucătoarele lui Mirel Albon vor să aducă primul titlu din istoria grupării de pe Bega, dar sunt conștiente de dificultatea partidei.

Cristina Sucilă: „Acesta este cel mai important meci din tot sezonul și îmi doresc ca la finalul său să fim învingatoare! Clujul are o echipă puternică, dar consider că și noi suntem o echipa tare din moment ce am reușit să ne menținem un întreg sezon pe locul 1. Nu este ușor să joci cu trofeul pe masă, dar cu siguranță toată echipa va da totul pentru ca acest trofeu să fie al nostru. Sunt sigură că va fi un meci de o intensitate maxima din primul și până în ultimul minut. Cred că vom bucura publicul cu un fotbal de calitate. Îi așteptăm pe fanii noștri să vină la meci într-un număr cât mai mare”

Teodora Meluță: „Este frumos când totul depinde de tine. Sper să reușim ca la finalul jocului să devenim campioane. Ne ajută oricare dintre cele doua rezultate pozitive și asta înseamnă ca am făcut un campionat foarte bun, chiar ne-am autodepășit. Cele mai bune să câștige și cred ca putem să fim noi acelea”

Mirel Albon, antrenor Politehnica Timișoara: „E un meci extrem de important! Se joacă cu titlul pe masă. Suntem foarte încântați pentru că după doar doi ani de exsitență am ajuns în această postură, de a juca o veritabilă finală în compania celei mai experimentate și mai bune echipe din campionatul intern. Sper ca fetele să se bucure de toate acestea și să dea totul în acest meci. Dacă luăm în considerare ultimele rezultate, echipa din Cluj pare favorită. Dacă privim în urmă, la ceea ce s-a întâmplat de-a lungul sezonului, dacă ținem cont de constanța noastră, cred că avem șansa noastră. Vrem să ne bucurăm de acest final de sezon, vrem să cucerim titlul de campioană și să punem Timișoara pe harta Ligii Campionilor.”

Liga 1 Feminin – Play Off – etapa a 10-a, ultima a sezonului!

sâmbătă, 27 mai
ora 13:00

  • AS CS Carmen București 1937 – ACS Vasas Femina FC Stadion „Marin Anastasovici”, Giurgiu

Arbitri: Ungureanu Diana Madalina (Buzău) – Martinescu Bogdan Mihai (Buzău), Sava Andreea Nicoleta (Mărăcineni)
Delegat de joc: Ologeanu Nicolae Valentin (Alexandria)
Observator arbitri: Velicu Bogdan (București)

duminică, 28 mai
ora 11:00

  • ACS Banat Girls – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, Stadion „Comunal”, Comloșu Mare

Arbitri: Bădărău Raul Sebastian (Hunedoara) – Bumb Cristian (Băcia), Humita Ioan Daniel (Armeniș)
Delegat de joc: Copacean Adrian (Caraș Severin)
Observator arbitri: Ciev Zaharia (Timișoara)

ora 13:00 

  • Politehnica Timișoara – AS FC Universitatea Cluj, Baza Știința, Timișoara – se vede în direct pe Pro Arena

Arbitri: Peșu Ionela Alina (Craiova) – Constantinescu Daniela (Craiova), Udrea Ramona Doriana (Târgu Jiu)
Delegat de joc: Burtea Antonie (Reșița)
Observator arbitri: Danciu Cosmin (Hunedoara)

CLASAMENT:
1. Politehnica Timișoara 55p
2. Universitatea Cluj 54P
3. Carmen București 46P
4. Miercurea Ciuc 28P
5. Banat Girls 21P
6. Vasas Femina 20p