Istvan Kovacs
© FOTO Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Cei doi arbitri români împreună cu brigăzile lor vor conduce partidele pe care naționala Franței le va disputa în Liga Națiunilor în luna septembrie.

Mai întâi, pe 5 septembrie, la Solna, Istvan Kovacs se va afla la centru la partida Suedia – Franța. El va fi ajutat la cele două tușe de Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, în timp ce al patrulea oficial va fi Marius Avram.

Apoi, pe 8 septembrie, o altă brigadă românească în frunte cu Ovidiu Hațegan va arbitra partida Franța – Croația, reeditarea finalei Cupei Mondiale 2018, pe Stade de France. Hațegan îi va avea alături pe asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, precum și pe al patrulea oficial Sebastian Colțescu.

Ambele jocuri fac parte din grupa 3 a Ligii A în care se mai află și naționala Portugaliei.

Hategan

O altă brigadă din România, cu Horațiu Feșnic la centru, va conduce duelul U21 Macedonia de Nord – Spania, din preliminariile EURO 2021. La partida de la Skopje, din 3 septembrie, asistenți vor fi Valentin Avram și Alexandru Cernei, în timp ce al patrulea oficial va fi Marian Barbu.