Reprezentativele feminine Under 17 și Under 19 au promovat în Liga A și s-au calificat automat în etapa următoare din drumul spre turneele finale dedicate acestor categorii de vârstă, după ce au încheiat pe primul loc turneele preliminare din această toamnă.

Joi, 9 decembrie, în urma tragerii la sorți efectuate la sediul UEFA de la Nyon, junioarele și-au aflat grupele în care au fost repartizate pentru disputarea ultimei faze înainte de Campionatele Europene WU17 și WU19.

UNDER 17 

Tricolorele pregătite de Irina Giurgiu s-au calificat în runda 2 după ce au remizat cu Turcia, 2-2 și au învins Letonia cu 3-1. Anul viitor, în luna martie, tricolorele mici vor merge în  Grupa A3, unde vor întâlni Suedia, Norvegia și Serbia.

Turneul se va desfășura în Norvegia, conform următorului program:

25 martie 2022
Suedia – ROMÂNIA
Serbia – Norvegia

28 martie 2022
Suedia – Serbia
Norvegia – ROMÂNIA

31 martie 2022
ROMÂNIA – Serbia
Norvegia – Suedia

Turneul final al Campionatului European WU17 este găzduit de Bosnia și Herțegovina și este programat să se desfășoare în perioada 3-15 mai 2022! Alături de țara gazdă, vor merge la turneul final câștigătoarele celor 7 grupe din runda 2, unde sunt calificate și tricolorele mici!

Acesta este primul sezon în care campionatele de junioare se desfășoară pe sistemul UEFA Nations League, cu promovare și retrogradare, în funcție de rezultatele obținute.

UNDER 19 

Aflate în fața examenului de maturitate, junioarele U19 vor avea oportunitatea de a-și măsura abilitățile cu cele mai puternice reprezentative similare din Europa în urma calificării în runda 2 pe care au obținut-o în această toamnă.

Naționala pregătită de Ion Marin a încheiat pe primul loc grupa preliminară, în care a învins, pe rând, Georgia (2-1), Malta (5-2) și Israel (1-0). În urma tragerii la sorți din 9 decembrie, tricolorele au fost repartizate în Grupa A6, alături de Spania, Țările de Jos și Portugalia! Meciurile se vor desfășura în luna aprilie a anului viitor, în Portugalia, conform următorului program:

6 aprilie 2022
Spania – ROMÂNIA
Portugalia – Țările de Jos

9 aprilie 2022
Spania – Portugalia 
Țările de Jos – ROMÂNIA 

12 aprilie 2022
Țările de Jos – Spania
ROMÂNIA
– Portugalia

În urma acestei runde, se vor stabili cele șapte echipe care se vor alătura țării gazdă, Cehia, la Campionatul European WU19 de anul viitor. Totodată, în urma acestei faze, se vor stabili echipele care promovează/retrogradează pentru formarea grupelor în sezonul viitor.