Nominalizat inițial la partida Suedia – Franța din 5 septembrie, Istvan Kovacs va merge în schimb în Danemarca după ce, în contextul pandemiei COVID-19, UEFA a reconfigurat delegările la partidele din Liga Națiunilor.

Astfel, brigada condusă de Kovacs va arbitra partida Danemarca – Anglia, din Liga A (Grupa 2), programată pe 8 septembrie, de la 21:45, la Copenhaga.

”Centralul” va fi ajutat de conaționalii Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, la tușă, și de al patrulea oficial Marius Avram.

În aceeași zi, pe Stade de France, Ovidiu Hațegan va conduce reeditarea finalei Cupei Mondiale 2018, Franța – Croația (Liga A, Grupa 3). Din brigada sa mai fac parte asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, precum și al patrulea oficial Sebastian Colțescu.