Arbitrul FIFA în vârstă de 38 de ani a primit titlul onorific în cadrul unei ceremonii desfășurate miercuri, 25 ianuarie, la Teatrul Municipal Carei.

Primarul Careiului, Eugen Kovacs, i-a oferit lui Istvan Kovacs titlul de Cetățean de Onoare pentru aportul la dezvoltarea și promovarea municipiului Carei.

În ultimul an, arbitrul a condus o semifinală de Liga Campionilor, prima finală UEFA Conference League și a fost delegat la Cupa Mondială din Qatar.

„Sunt fericit și privilegiat să mă aflu alături de dumneavoastră pentru a primi acest titlu onorific. Mulțumesc familiei mele, prietenei mele, care în ultimele 3 luni m-a văzut doar în poze, dar care mă susține în tot ce fac”, a spus Istvan Kovacs.

După ceremonie, ”centralul” a plecat spre Maroc, pentru seminarul de pregătire dinaintea Campionatului Mondial al Cluburilor, unde acesta a fost delegat.

Competiția va debuta pe 1 februarie, finala fiind programată pe 11 februarie.