Kara-Jouli Rania și Delia Neacșu, componente ale echipelor U15 și U17 de la Dinamo București, au acceptat provocarea FRF de a răspunde la câteva întrebări legate de cele două competiții de junioare.

Sunt fane Lionel Messi sau Neymar și s-au remarcat încă din sezonul trecut, fiind prezente și la acțiunea de selecție U15 organizată de FRF în luna august.

Kara Jouli – 4 goluri în primul meci din Liga de Junioare U15! 

Weekend-ul trecut a debutat noul sezon al Ligii de Junioare U15, la linia de start aliniindu-se 39 de echipe împărțite în 8 serii. Este al doilea sezon în care cluburile masculine participă în competițiile de junioare cu o echipa feminină.

Echipa feminină a clubului Dinamo a debutat în acest sezon cu o victorie clară, 8-1 împotriva formației CSM Alexandria. Printre jucătoarele care s-au remarcat în acest joc s-a aflat și Kara Jouli Rania, atacantul formației roș-albe, care a înscris 4 din cele 8 goluri marcate de echipa sa.

Tânăra jucătoare ne-a povestit despre evoluția ei în fotbal, cum a decurs primul joc din noul sezon și care sunt planurile sale de viitor.

Ați avut un start foarte bun în noul sezon, obținând o victorie clară! Cum ți s-a părut meciul?
Mulțumim! Într-adevăr, dacă ne uităm la rezultatul final, pare o victorie clară, însă a fost un meci provocator pentru noi, mai ales pentru că a fost primul din acest sezon. M-am simțit foarte bine pe teren și mă bucur că am putut să îmi ajut echipa cu 4 goluri și am reușit să obținem un rezultat foarte bun.

Poți să ne povestești cum a decurs perioada de pregătire dinaintea meciului?
Am avut o perioadă destul de încărcată și antrenamente foarte intense, însă pot spune că atunci când faci ceea ce îți place, totul devine mult mai ușor.

Care sunt obiectivele pe care ți le-ai propus pentru sezonul acesta?
În primul rând, îmi doresc să fiu sănătoasă și să câștigăm fiecare meci pe care îl avem. De asemenea, îmi doresc să îmbunătățesc anumite lucruri la mine, ca jucătoare, să fiu cea mai bună versiune a mea, întrucât îmi doresc să ajung să evoluez la cel mai înalt nivel. Pentru anul acesta mi-am propus să câștigăm fiecare meci pe care îl vom avea, să fiu cea mai buna versiune, arătându-mi cu adevărat puterea de jucătoare și dorința de a juca la cel mai înalt nivel.

Care este sportivul care te inspiră sau pe care îl urmăresti?
Cred că este foarte important să avem modele și să urmărim oameni valoroși de la care să avem ce învăța. Jucătorul care mă inspiră este Lionel Messi.

Cum ai ajuns să practici fotbal?
Totul a început de la o ieșire în parc cu prietenii mei, alături de care m-am jucat pentru prima dată fotbal. Ieșirile au început să fie din ce în ce mai dese și de atunci mi-am dat seama că este sportul pe care îmi doresc să-l practic. Părinții sunt alături de mine și mă susțin în ceea ce fac. Contează mult pentru mine să știu că îmi sunt alături și mă încurajează în practicarea acestui sport.

Unde îți propui să ajungi?
Targetul pe care mi l-am propus la nivel de carieră este să ajung o sportivă de talie națională și mai apoi internațională. Cred că este visul oricărui sportiv să joace la un nivel cât mai înalt și să-și reprezinte țara la diverse competiții. Așadar, cu multă muncă și antrenament, sper să îmi îndeplinesc visul.


Kara Jouli (Nr. 9), la acțiunea de selecție de la Buftea din august 2021

Duminică, 8 octombrie, debutează noul sezon din Liga de junioare U17!

În actuala ediție de campionat se regăsesc 26 de echipe, împărțite în 6 serii (în funcție de criteriile geografice), două a câte 5 echipe și patru a câte 4 echipe.
În această competiție pot evolua jucătoare născute în anii 2005-2006-2007. Vezi mai jos programul primei etape:

Etapa 1: 8 octombrie 2021, ora 15:00

Seria 1
ACS Olimpic Star – AFC Universitatea Olimpia Cluj
ACS Atletic Olimpia Gherla – AFC Hermannstadt

Seria 2
AFC Botoșani – ACS Navobi Iași
ACS Vulpițele Galbene – ACS Zimbrul Tulcea

Seria 3
CS Carmen Bucureşti 1937 – AFC Fair-Play Joc Cinstit
ACS Selena SN Constanţa – ACS Activ Slobozia

Seria 4
Universitatea Craiova – ACS Atletic Drobeta Turnu-Severin

Seria 6
CSS Târgovişte – LPS Buzău
Atletic Club Onix 2010 – SC Dinamo 1948 SA

Înainte de începerea campionatului, am stat de vorbă cu Delia Neacșu, în vârsta de 15 ani, o jucătoare polivalentă care poate juca atât pe postul de atacant cât și mijlocaș dreapta în echipa U17 a clubului Dinamo București.


Delia Neacșu, la minge, în timpul unui antrenament din cadrul acțiunii de selecție U15

La finalul acestui weekend începe cel de-al doilea sezon din Liga de Junioare U17, competiție în care veți participa în premieră! Cum au decurs pregătirile meciului cu Atletic Club Onix și ce așteptări aveți?
Ne așteptăm la un meci dificil, cu emoții, mai ales pentru că va fi primul din această competiție. Cu toate acestea, am încredere în echipă și că vom învinge.

Poți să ne povestești cum a fost perioada de antrenament de dinaintea meciului?
A fost o perioadă lungă de pregătire, ne-am antrenat din greu și ne-am axat pe pregătirea fizică pentru că dincolo de joc și strategie este nevoie de o bună condiție fizică care să susțină efortul pe tot parcursul meciului.

Care sunt obiectivele pe care ți le-ai propus pentru anul acesta?
La fiecare început de an obișnuiesc să îmi setez obiective pe care să le ating și cred că astfel reușesc să mă motivez în această direcție. Obiectivul echipei este să jucăm la victorie fiecare meci, să câștigăm campionatele, iar ca obiectiv personal mi-am propus să dau 20 de goluri.

Care este jucătorul de fotbal care te inspiră sau pe care îl urmăresti?
În timpul liber îmi place să mă uit la diferite meciuri și să urmăresc jucători internaționali de fotbal care au cunoscut succesul, unul dintre ei fiind Neymar.

Cum ai ajuns să joci fotbal?
Am început să joc fotbal la vârsta de 9 ani și eram atrasă de postul de portar. Am continuat până am început să fiu aleasă în echipa școlii și să particip la meciurile organizate de școală. După câțiva ani, împrenă cu tatăl meu am decis să mergem la clubul Rapid, unde la momentul respectiv nu aveau nevoie de portari. Atunci am ales poziția de atacant, pe care evoluez și în prezent. Cu timpul, mi-am dat seama că îmi doresc să am continuitate și să fac parte dintr-o echipă de fotbal feminin și, după câteva căutări, am ajuns în echipa Dinamo. A fost o decizie care m-a ajutat foarte mult să evoluez, ajungând astfel să fiu selectată și la echipa națională!

Ce au spus părinții tăi când te-ai decis să urmezi acest sport?
Este o bucurie pentru părinții mei că am ajuns să practic acest sport la nivel de performanță. Mă susțin din toate punctele de vedere și își doresc să dau dovadă de seriozitate atât pe plan sportiv cât și în activitatea școlară, care este la fel de importantă. Obiectivul pe care mi l-am propus la nivel de carieră este să ajung la o echipă cunoscută, cum ar fi Paris Saint Germain, și să particip la un turneu final cu echipa națională.