„Pentru Futsal Klub Odorheiu Secuiesc anul 2022 a fost unul bun”, spune Jakab Zoltán, managerul grupării harghitene, cel mai experimentat tehnician din futsalul românesc.
Formația de juniori U19 a clubului din Odorheiu Secuiesc a adus în 2022 cele mai mari satisfacții, după ce a cucerit titlul de campioană și Cupa României, în timp ce echipa de seniori a bifat un nou loc 3 în ediția de campionat 2021-2022. Finalul anului a găsit prima echipă a celor de la FK odorheiu Secuiesc pe locul secund în Liga 1 Futsal Fortuna, loc pe care harghitenii vor să îl păstreze până la sfârșitul sezonului regular pentru a putea juca marea finală.
„20 de victorii din tot atâtea partide”
– Domnule Jakab Zoltán, putea FK Odorheiu Secuiesc mai mult în 2022?
– Știți cum spunea vorba aceea veche, tot timpul e loc de mai bine! Trebuie să fim însă realiști și să conștientizăm ceea ce putem face și ce nu putem face. Ne-a bucurat performanța juniorilor, care au cucerit Cupa și campionatul după un parcurs fără greșeală, 20 de victorii din tot atâtea partide. În plus, ca și în anii precedenți, juniorii ne-au furnizat și sezonul trecut jucători pentru prima echipă, ceea ce e foarte important. Echipa de seniori a terminat sezonul trecut pe locul trei.
– Un loc trei devenit deja o obișnuință pentru FK Odorheiu Secuiesc!
– Am încheiat pe locul trei atât de des încât la începutul sezonului oamenii glumesc spunând din start că ultimul loc pe podium e rezervat deja echipei noastre!
„Ne-am săturat de finale mici!”
– Ce va fi în acest sezon?
– Am petrecut Sărbătorile pe locul 2 în Liga 1, cu două puncte în fața celor de la Autobergamo și la cinci puncte în spatele liderului United Galați. Vrem să ne menținem poziția secundă, acesta fiind și obiectivul principal în acest sezon. Vrem să jucăm finala mare, ne-am săturat de finale mici.
– Titlul ar fi un obiectiv prea îndrăzneț?!
– Am jucat de două ori în acest sezon cu United Galați și nu am pierdut. A fost 3-3 la noi și 0-0 la Galați. Într-o finală depinzi de multe. De starea jucătorilor, de numărul lor.
Bálint Andor, cel mai bun jucător al anului 2022
– Locul secund e un pas înainte. Echipa din acest sezon e mai puternică decât cea de anul trecut?
– Copiii au crescut, au acumulat experiență. Cred că aceasta e diferența între echipa din sezonul trecut și cea de anul acesta. Să nu uităm însă că la în vară l-am pierdut pe Szécsi Barna, care, după un deceniu în care a jucat pentru FK Odorheiu Secuiesc, a decis să se retragă. E bine că vin din urmă, an de an, jucători tineri. Am avut patru jucători convocați la ultima acțiune a naționalei U19, tot patru avem și la prima reprezentativă.
– Ce jucători v-au mulțumit cel mai mult în 2022?
– Clubul nostru a făcut un sondaj de opinie printre suporterii noștri. Bálint Andor a adunat cele mai multe voturi, 27,2 la sută. El a fost urmat în acest clasament de Kanyó Szilárd, Farkas Róbert și Tankó Levente. Într-adevăr, Bálint Andor a avut un an bun. La fel și Kanyó Szilárd.
„Va trebui să fie un jucător de valoare”
– Când va transfera FK Odorheiu Secuiesc jucători străini?
– Transferul unui jucător străin nu reprezintă o prioritate pentru clubul nostru, care a avut jucători din afara țării doar atunci când eu am pregătit alte echipe: 2005-2006 Târgu Mjureș, 2006-2007 Autobergamo Deva și 2012-2013 la Sfântu Gheorghe. Dacă vom transfera un jucător străin, atunci va trebui să fie un jucător de valoare și care să semneze pe cel puțin un an.
– Ce vă doriți de la anul 2023?
– Să fim sănătoși, să se încheie războiul din Ucraina, că pe celelalte le rezolvăm”
Articol de Adi Dobre