Echipa feminină de fotbal a Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud se numără printre revelațiile actualului sezon al Ligii 2 Feminin.

După nouă etape disputate, gruparea ardeleană se află pe primul loc în Seria 2, la șapte puncte de principala rivală ACS Atletic Olimpia Gherla. Cu o linie de clasament de invidiat – 9 victorii din tot atâtea partide și golaveraj 62-4, Gloria Bistrița are ca obiectiv pentru sezonul de primăvară menținerea în fotoliul de lider și, automat, promovarea pe prima scenă a fotbalului feminin din România.

Avem condiții extraordinare, stabilitate, un lot echilibrat, așa că nu avem voie să dăm greș în acest sezon”, spune Călin Svoboda, antrenorul echipei. Călin Svoboda este tehnicianul cu care Heniu Prundu Bârgăului și-a trecut în palmares două titluri de vicecampioană a României, două locuri trei și trei finale de Cupa României, o zestre cu care puține echipe din fotbalul românesc se pot lăuda.

În vara anului trecut, fotbalul feminin a reînviat la Bistrița. Din propria-i cenușă! În anii ’90, la Bistrița a existat o echipă de fotbal feminin, Răsunetul Bistrița, câteva dintre jucătoarele formației punând ulterior umărul, în ciuda vârstei, la promovarea în prima ligă a echipei Heniu Prundu Bârgăului.

Călin Svoboda, care a făcut parte de-a lungul anilor și din staff-urile tehnice ale naționalelor U17 și U19, a luat proiectul Gloria 2018 Bistrița-Năsăud de la „zero”, cu câteva fete de la Heniu, dar și cu câteva noutăți. Svoboda e hotărât să ducă Gloria în Liga 1 Feminin, pentru a alinia echipa feminină de fotbal celorlalte formații ale clubului bistrițean, unul dintre cele mai ambițioase din peisajul sportului românesc.

– Domnule Călin Svoboda, ce ambiții are Gloria 2018 Bistrița-Năsăud?
Având în vedere ambițiile clubului nostru, promovarea echipei de fotbal în Liga 1 Feminin este mai degrabă o obligație! Cred că avem resursele necesare pentru a continua parcursul din prima parte a sezonului, când am încheiat cu maximum de puncte și cu un golaveraj care ne scutește de multe comentarii.

– Cum a fost anul 2022?
Unul excepțional. Suntem pe locul 1 în Seria 2 a ligii secunde, ne-am calificat mai departe și în Cupa României după ce am eliminat o formație, ACS Fotbal Feminin Baia Mare, din primul eșalon. Acum așteptăm returul cu interes. Am învins Gherla la ea acasă, greu, e adevărat, scor 1-0, dar suntem acolo sus și asta e cel mai important.

„În perspectivă, ne dorim formarea unei echipe U17”

– Care este obiectivul echipei?
Promovarea! E singurul nostru obiectiv. Și, firește, să ajungem cât mai departe în Cupa României. Avem un grup foarte bun, cu multe fete care m-au urmat aici la Gloria de la Heniu Prundu Bârgăului, avem condiții extraordinare, stabilitate financiară, într-un cuvânt avem valoare!

– Care este structura clubului atunci când vine vorba de fotbalul feminin?
Avem echipă de junioare U15, valoroasă și ea. Locul 1 în seria sa și calificată în turul de elită. La fel ca și echipa de senioare, cea de junioare a încheiat cu punctaj maxim anul 2022. De echipă se ocupă profesorul Andrei Nagy. Avem în formare echipa de U11, care se pregătește deja, tot Andrei Nagy se ocupă, iar în perspectivă dorim formarea unei echipe U17.

„Încercăm să apropiem oamenii din comunitate de echipa noastră”

– Noutăți în această iarnă?
Au sosit în această iarnă la noi Cristina Cerescu – 27 de ani, ex „U” Olimpia Cluj, Bari, care evoluează pe postul de mijlocasul central. Cristina e căpitanul naționalei Moldovei; Iulia Zamfir – fundaș central, 22 de ani, ex. CS Navobi Iași, ACS Heniu Prundu Bârgăului și FSG Dietzenbach Offenthal Frankfurt; Vanessa Boloș – portar, 22 de ani, ex. ASC Fotbal Feminin Baia Mare, ACS Olimpia Gherla. Nu a plecat nimeni, astfel încât putem spune că ne-am întărit! La finalul acestui sezon vom rula întreg lotul pentru a vedea cine va face față provocările primului eșalon.

– Unde își dispută meciurile de pe teren propriu fetele de la Gloria?
Pe terenul mare din vechiul Complex Sportiv Gloria Bistrița. Dacă vin oameni la meciurile noastre? Am rugat un colaborator să numere spectatorii prezenți în tribune la meciurile de pe teren propriu. La meciul cu Baia Mare, în ciuda faptului că era frig, ora foarte matinală, oamenii noștri au numărat 275 de spectatori. Încercăm să apropiem oamenii din comunitate de echipa noastră, să atragem fete la fotbal.

„Copiii au înregisitrat o melodie special compusă pentru echipa de fete! ”

– Care a fost cea mai simpatică reacție a bistrițenilor vizavi de echipa de fete?
Impresionați de ceea ce au văzut la meciurile echipei noastre, o clasă, a III-a, de la Școala Generală „Avram Iancu” din Bistrița ne-a dedicat un cântec. Coordonați de doamna învățător Adela Lazăr, copiii au înregistrat o melodie special compusă pentru echipa de fete!

– Când reluați pregătirile?
În data de 16 ianuarie, pe plan local. Apoi, din 6 februarie, vom merge la Poiana Stampei, unde condițiile sunt nemaipomenite.