Federația Română de Fotbal anunță startul înscrierilor într-o nouă ediție a proiectului UEFA Disney Playmakers, cel mai apreciat program dedicat fetițelor între 5-8 ani, implementat deja în peste 200 de centre din România!
Școlile, cluburile sportive și grădinițele interesate se pot înscrie până vineri, 3 octombrie 2025. Cererile vor fi evaluate, iar aprobarea se va face în funcție de locurile disponibile, numărul instituțiilor acceptate în proiect fiind LIMITAT!
Cine se poate înscrie?
Programul se adresează grădinițelor, școlilor și cluburilor de fotbal care pot forma o grupă de fete (minim 15 – maxim 30) cu care să se înscrie în program, cu vârsta cuprinsă între 5-8 ani! De asemenea, fiecare instituție trebuie să desemneze 2 instructori (nu este necesar un background în educație fizică), care vor fi pregătiți ulterior de echipa FRF pentru implementarea programului.
Cum te poți înscrie?
- Intră pe www.impreunasuntemfotbal.ro
- Creează-ți cont în platformă
- Accesează și completează formularul de înscriere disponibil AICI.
Programul a ajuns deja la ediția cu numărul șapte, reunind aproape 13.000 de participante și peste 500 instructori pregătiți pentru a livra programul în cadrul sesiunilor organizate de echipele GROW și fotbal feminin din cadrul Federației Române de Fotbal!
PlayMakers este un program dedicat dezvoltării fotbalului feminin, realizat de UEFA în parteneriat cu Disney și adresat fetițelor cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani. România s-a numărat printre cele șapte țări pilot selectate de forul european pentru implementarea proiectului încă din 2020.
Programul s-a lansat în țara noastră la finalul lunii februarie 2020, moment în care instructorii instituțiilor înscrise au participat la primul curs de pregătire organizat de Federația Română de Fotbal. În urma edițiilor desfășurate până acum, părinții din România susțin că inițiativă paneuropeană a UEFA și Disney pentru fete, UEFA Disney Playmakers, le-a inspirat pe fetele lor care au participat la program să își dorească să joace fotbal!
Primele sesiuni PlayMakers sunt gândite pentru a le ajuta pe fetițe să capete încredere în mișcările lor, să își dezvolte creativitatea și să socializeze cu prietenele lor. În etapele următoare, participantele descoperă treptat bazele fotbalului, însă accentul rămâne pus pe joacă, distracție și bucuria de a face sport prin ghidurile disponibile, bazate pe povești Disney: Incredibilii 2, Frozen 2, Moana, Encanto și Inside Out 2.