Fortuna, unul dintre cei mai importanți operatori de pe piața de pariuri sportive din Estul Europei, devine sponsorul oficial al reprezentativei feminine pe durata campaniei de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin 2023.

Contractul semnat cu Federația Română de Fotbal prevede susținerea Echipei Naționale de Fotbal Feminin până la finalul anului 2022, cu opțiune de prelungire.

Pentru a atrage un număr mai mare de suporteri în jurul fotbalului feminin, Fortuna va lansa o campanie media prin care promovează respectul pentru performanțele feminine în diverse domenii. Campania va fi centrată în jurul unui clip realizat alături de promotori importanți ai drepturilor femeilor. Textul clipului  este semnat de poeta Elena Vlădăreanu și interpretat de artista Maria Alexandra Constantin, alias Max Konstant/Max K.

„Fotbalul feminin este un sport aflat într-o continuă dezvoltare. Acesta este astăzi sportul cel mai practicat în România în rândul fetelor, cu peste 66.000 de jucătoare înregistrate oficial. Prin acest parteneriat semnat astăzi cu Fortuna, reușim să  continuăm  investițiile în fotbalul feminin și implicit să încurajăm pasiunea fiecărei fete care își dorește să joace fotbal în România. În plus, acest parteneriat confirmă încrederea mediului de business în viziunea Federației și a membrilor săi transpusă în Strategia pentru dezvoltarea fotbalului feminin românesc 2021-2026”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

„Echipa națională de fotbal feminin este formată în acest moment din jucătoare foarte talentate, care dovedesc multă pasiune în joc. Este o onoare să le putem fi alături prin acest parteneriat, plus o serie de acțiuni menite să faciliteze performanța și să atragă sprijin din partea unui număr din ce în ce mai mare de fani. Credem cu tărie cu sportul are un rol social foarte important și contribuie la promovarea unor valori și trăsături de caracter esențiale. Fortuna rămâne un fan al performanței, dedicării și fair-play-ului. Astfel, vom continua să susținem și să promovăm alături de FRF un un Fotbal Curat, prin proiecte dedicate”, a declarat Alexandru Tarog Head of Marketing la Fortuna Entertainment Group.

Reprezentativa de fotbal feminin a României este, în acest moment, pe locul trei în Grupa G din preliminariile Cupei Mondiale, din care mai fac parte Elveția, Italia, Republica Moldova, Lituania și Croația. Ocupantele locului doi vor juca meciuri de baraj, după încheierea fazei grupelor de calificare, pe 6 septembrie 2022. La începutul anului 2021, fostul internațional român Cristian Dulca a fost numit selecționerul reprezentativei de fotbal feminin a României, unde este secondat de Irina Giurgiu, prima femeie antrenor din România care a obținut licența Pro.

Fortuna este partener FRF încă din martie 2017, fiind, de asemenea, sponsor al Echipei Naționale Masculine, selecționatei U21, Echipei Naționale de Futsal și Cupa României.

Susținerea dezvoltării fotbalului feminin este unul dintre obiectivele strategice promovate de Federația Română de Fotbal încă din 2014, fiind parte din „Planul Strategic 2015-2020”. Dezvoltarea acestui sport este continuată azi prin „Strategia pentru dezvoltarea fotbalului feminin românesc 2021-2026”, un document care detaliază viziunea Federației în acest domeniu, cu cinci obiective clare: creșterea participării, îmbunătățirea competițiilor, formare și reformare continuă, creșterea vizibilității și valorii comerciale și fixarea și consolidarea reputației.

Despre Fortuna:

Fortuna a fost înființată în anul 1990 la Praga de către patru antreprenori. Prima filială a companiei a fost deschisă în același an. La nivel de grup, compania operează 1.600 de agenții de pariuri în Cehia, Slovacia și Polonia și a creat peste 2.500 de locuri de muncă. Unul dintre principalele sale obiective strategice este acela de a deveni lider pe piața din sud-estul Europei.

În 2015, grupul a intrat pe piața din România, iar din 2016 a obținut din partea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) licența permanentă pe 10 ani pentru organizarea și exploatarea jocurilor online și în România. În prezent, compania deține peste 750 de agenții de pariuri pe plan local. Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul companiei, https://efortuna.ro/.