În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă, compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, Gino IORGULESCU – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA – Vicepreşedinte FRF:

1. Aprobă Regulamentele competițiilor naționale de junioare, aferente sezonului 2022/2023, astfel:

2. Aprobă costurile aferente organizării și desfășurării în România a Turneului de calificare (primul tur) la Campionatul European U19, 2023, inclusiv costurile aferente participării Echipei Naționale U19 a României la acest turneu.

3. Aprobă solicitarea CCA și prin urmare, aprobă ca începând cu jocurile din cadrul Cupei României faza – play off în care echipele organizatoare sunt din Liga a 3-a sau Liga a 4-a, baremul celui de al patrulea oficial să fie în cuantum de 400 lei (Liga 3) și respectiv 250 lei (Liga 4).

4. Aprobă modificarea prevederilor art. 30 alin. 11 din ROAF astfel:

În toate jocurile se pot efectua maximum 5 (cinci) înlocuiri de jucători înscriși în raportul de arbitraj, pe durata celor 90 de minute. Începând cu faza play-offului, în situația jocurilor în care se vor disputa reprize de prelungiri este permisă efectuarea a celei de a 6-a înlocuiri de jucători, cu condiția ca cea de a 6-a înlocuire să se efectueze numai în reprizele de prelungiri.

Echipele pot efectua cele 5 (cinci) înlocuiri de jucători în maximum 3 (trei) momente de oprire ale jocului, cu mențiunea că în meciurile cu prelungiri se poate folosi o oprire suplimentară în cadrul prelungirilor.

Înlocuirile de jucători efectuate înainte de începerea meciului, în timpul pauzei, între sfârșitul timpului regulamentar de joc și reprizele de prelungiri, precum și la pauză dintre reprizile de prelungiri, nu reduc numărul de opriri ale jocului astfel cum au fost mai sus menționate.

Pentru evitarea oricărui dubiu: 

• în cazul în care o echipă nu a utilizat numărul maxim de înlocuiri și/sau posibilități de înlocuire permise conform normelor de mai sus, toate înlocuirile și posibilitățile de înlocuire neutilizate pot fi utilizate în prelungiri.

• în cazul în care ambele echipe efectuează o înlocuire în același timp, aceasta va fi considerată ca o oportunitate de înlocuire utilizată pentru ambele echipe. Mai multe înlocuiri efectuate de o echipă în timpul aceleiași întreruperi a jocului vor fi contabilizate ca o singură oportunitate de înlocuire utilizată.