În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, Gino IORGULESCU – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA – Vicepreşedinte FRF, cu unanimitate de voturi, hotărăște:

1. Având în vedere existența pe rolul organismelor jurisdicționale a unor spețe, atât de natură disciplinară cât și de natură contractuală, necesar a fi soluționate cu celeritate, aprobă prelungirea mandatului organismelor jurisdicționale ale FRF până la data de 30 septembrie 2019.

2. Având în vedere îndeplinirea tuturor formalităților necesare cu respectarea dispozițiilor art. 2 alin. 4 din ROAF, în temeiul art. 2 din același Regulament, aprobă schimbarea denumirii clubului Sporting Lugaș în Asociația Athletic Club Sportiv United Bihor.