© FOTO: Gheorghe Fluster / SPORT PICTURES

Mai este un singur meci până la sfârșitul etapei 14 din Liga 2 Casa Pariurilor. Partida dintre CSA Steaua și Universitatea Cluj va finaliza seria duelurilor din această fază a competiţiei și va stabili pe ce loc se clasează echipele de pe podium.

Hermannstadt nu a avut un meci dificil cu Astra. Sibienii au făcut spectacol în deplasare cu echipa pe care nu au reușit să o învingă niciodată în Liga 1. Giurgiuvenii au cinci victorii și două remize, în primul eșalon, contra rivalei din etapa 14, însă aceștia din urmă s-au impus cu un rezultat categoric, scor final 0-5.

În prima parte a primei reprizei, meciul a fost unul echilibrat. Însă, în minutul 16, Raul Opruț a deschis scorul pentru sibieni după ce a primit o pasă de la Oroian. La scurt timp, în minutul 20, Ionuț Năstăsie a șutat puternic de la 25 de metri, iar mingea a ricoșat din transversală în poarta rivalilor și acesta a fost execuția spectaculoasă pentru 0-2. Ultimul gol al primelor 45 de minute a venit de la Silviu Balaure care a profitat de o greșeală în apărarea gazdelor și care a marcat din centrarea lui Opruț (37).

În a doua repriză, Astra a schimbat portarul, însă nici Mihai Cotolan nu a reușit să reziste în fața atacului echipei antrenate de Marius Mălădărășanu. În minutul 54, Alex Oroian a marcat golul pentru 0-4, printr-un șut executat din interiorul careului care a făcut ca mingea să treacă foarte aproape de portarul giurgiuvenilor.

CLASAMENT LIGA 2 CASA PARIURILOR

În minutul 64, Hermannstadt a stabilit scorul final al partidei prin Andrei Sîntean care a marcat ultimul gol al meciului din centrarea lui Opruț. Astfel, prin această victorie, sibienii au reușit al doilea cel mai bun rezultat din acest sezon, după 6-0 cu Dacia Unirea Bărila, jucat tot în deplasare, la Mediaș.

În partida jucată pe teren prorpiu, Astra nu a reușit să mențină ritmul contra sibienilor, cu toate că aceștia au fost foarte aproape de a deschide scorul în minutul 8 și de a marca golul de onoare pe final de meci.

Cel mai tânăr debutant al lui Hermannstadt

În acest duel, Marius Mălădășaru a profitat de avansul pe care echipa sa l-a avut, iar în repriza secundă acesta a oferit șansa de a debuta unui fotbalist de 15 ani, Ianis Gîndilă. Mijlocașul este cel mai tânăr jucător din lotul celor de la Hermannstadt, iar în cele 30 de minute jucate în partida contra Astrei, acesta a reușit să impresioneze.

Hermannstadt a urcat în acest moment pe podium. Sibienii ocupă a doua poziție (31 de puncte) și se află la un punct distanță de Universitatea Cluj (30), echipă care va juca în ultima partidă a etapei 14, în deplasare, contra celor de la CSA Steaua.

În următoarea etapă, Hermannstadt se va duela cu liderul clasamentului, ACS Petrolul 52. Gruparea “alb-roșie” îi va întâlni pe ploieșteni pe teren propriu, iar în acest moment, cele două rivale din etapa 15 sunt singurele echipe care au doar o singură înfrângere, respectiv cea mai bună apărare din Liga 2 Casa Pariurilor.

În schimb, Astra se află în continuare pe locul 19, iar în următorul meci din campionat aceștia vor juca în deplasare contra celor de la Universitatea Cluj.

Rezultatele etapei 14

Joi, 18 noiembrie

ACS Petrolul 52 – Concordia Chiajna 1-0

Sâmbătă, 20 noiembrie

Dunărea Călărași – Viitorul Pandurii 0-2

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – AFK Csikszereda 1-5

Unirea Slobozia – Metaloglobus București 1-1

SC FC Ripensia – Politehnica Timișoara 0-0

Unirea Dej – AFC Unirea Constanța 2-1

Fotbal Club Brașov – Politehnica Timișoara 0-1

Duminică, 21 noiembrie

CSC 1599 Șelimbăr – FC Buzău 2-1

Astra – Hermannstadt 0-5

Marți, 23 noiembrie

CSA Steaua – Universitatea Cluj (17:00)