Foto: Sorin Pană / Sportul Ilustrat

Începută duminică la Șimand cu o mare surpriză, ACS Șoimii – Mausoleul Mărășești 10-8, etapa a 16-a Ligii 1 Futsal Fortuna a continuat ieri, marți 13 februarie, cu alte trei partide.

În primul meci al zilei, transmis în direct la Digi Sport 3 și FRF.tv, s-au confruntat FK Odorheiu Secuiesc – locul 3 și CFR Timișoara – locul 2, echipe despărțite de șase puncte. Partida a reprezentat ultima șansă pentru FK Odorheiu Secuiesc de a se implica în lupta pentru locul secund.

Bănățenii au început însă perfect partida, gol Gustavo Almeida după doar patru minute de joc, reușită care a avut darul să afecteze moralul echipei pregătite de Jakab Zoltan.

Cu toate acestea, căpitanul Levente Tanko a egalat cu trei minute înainte de pauză readucând speranțele în Sala Sporturilor diun Odorheiu Secuiesc, aproape plină la meciul de ieri.

În ciuda eforturilor, harghitenii nu au reușit să înscrie golul victoriei, marcat în cele din urme de oamenii lui Robert Lupu în ultimele secunde ale jocului prin Wellington.

De rezultatul de la Odorheiu Secuiesc a profitat CSM Deva, care a trecut, pe teren propriu, de CSM Târgu Mureș, scor 5-0, și a urcat pe locul secund în clasament.

Meci frumos și la Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați, acolo unde s-au întâlnit campioana CS United și revelația Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. Locul 5 în ierarhia Ligii 1 Futsal Fortuna, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a venit pe malul Dunării hotărâtă să dea marea lovitură și să spere în continuare la locul 4, ultimul care asigură prezența în play-off.

În aceste condiții, Sepsi SIC a început curajos și a deschis scorul în minutul 3 prin Veres Botond.

Campioana, care s-a încălzit mai greu, a turat motoarele și până la pauză a marcat de trei ori! La reluare, United a înscris repede de două ori, asigurându-și astfel cel de-al 14-lea succes stagional și păstrându-și totodată invincibilitatea. Covăsnenii au mai marcat și ei de două ori contribuind astfel la spectacolul de la Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați.

Etapa a 16-a se va încheia mâine, joi, 15 februarie, când, de la ora 19:00, este programată întâlnirea dintre ACS West Deva și Luceafărul Buzău

Etapa a 16-a

Duminică, 11 februarie

  • ACS Șoimii Simand – ACS Mausoleul Mărășești 10-8 (5-4), Sala Sporturilor „Șoimii” – Șimand

Au marcat: Andrei Cordoș (3, 20, 33), Florian Albu (8, 25), Andrei Haloș (14, 28, 40), Constantin Măruș (15), Alin Ciornei (22) / Gabriel Iliescu (9), Eduard Petre (9, 27, 2, 31), Ion Dumitru (10, 13), Marin Cristian (30)

Arbitri: Pentek Laurențiu (Oradea, Dârjan Liviu (Brașov); Brașovean Cristian Cosmin (Cluj)

Observator arbitri: Curta Dan Ovidiu (Târgu Mureș)

Cartonașe roșii: Ion Dumitru (min. 37 – două cartonașe galbene, Mausoleul Mărășești), Denis Magiaru (min. 39 – două cartonașe galbene, Mausoleul Mărășești)

Marți, 13 februarie

  • Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CSF CFR 1933 Timișoara 1-2 (1-1), Sala Sporturilor – Odorheiu Secuiesc

Au marcat: Levente Tanko (17) / Gustavo Almeida (4), Wellington (40)

Arbitri: Ciobanu Vlad (Iași), Macovei Florin Aurelian (Galați); Șpaiuc Sebastian (Iași)

Observator arbitri: Balmuș Doru (Galați)

  • CS United Galați – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 5-3 (3-1), Sala Sporturilor „Dunărea” – Galați

Au marcat: Daniel Araujo (11), Andrei Crăciun (17), Deiby (19), Vlăduț Dudău (21, 24) / Veres Botond (3, 30), Czintos Ferencs (34)

Arbitri: Hanceariuc Bogdan, Mihălcuț Andrei (ambii din Iași); Preda Romeo (Brăila)

Observator arbitri: Deca Daniel (Brăila)

  • CSM Deva – CSM Târgu Mureș 5-0 (2-0), Sala Sporturilor – Deva

Au marcat: Darius Nastai (9), Camara Sobral (12), Savio (35), Denis Ramic (36), Roberto Voin (38)

Arbitri: Popescu Constantin Daniel (Țicleni), Scînteie Ghiță Florin (Moldova Nouă); Trașcă Marius (Pitești)

Observator arbitri: Ciolacu Bogdan – Piteşti

Joi, 15 februarie

Ora 19:00

  • ACS West Deva – CS Luceafărul Buzău, Sala Sporturilor – Deva

Clasament: 1. United Galați 46p; 2. CFR Timișoara 40p; 3. CSM Deva 33p; 4. Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 31p; 5. ACS Sepsi SIC 28p; 6. ACS Mausoleul 19p; 7. CS Luceafărul Buzău 12p; 8. CSM Târgu Mureș 9p; 9. ACS West Deva 9p; 10. ACS Șoimii Șimand 6p

Articol de Adi Dobre