Echipa ACS Kereszthegy Remetea a încheiat „en fanfare” sezonul 2023-2024 al Ligii a 2-a Futsal Fortuna! La capătul unei evoluții excelente, gruparea harghiteană s-a impus de o manieră categorică, linia de clasament stând mărturie unui traseu de-a dreptul impresionant: 13 victorii, un rezultat de egalitate și o înfrângere în întreg sezonul!

ACS Kereszthegy Remetea a încheiat cu un avans de 11 puncte față de a doua clasată, ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț.

Titlul de campioană a Ligii a 2-a reprezintă cea mai importantă performanță din istoria echipei ACS Kereszthegy Remetea. „E prima oară când reușim o asemenea performanță și ne bucurăm foarte mult. Acest succes reprezintă rezultatul unei munci serioase. Am avut o rivalitate sănătoasă atât cu vecinii de la AS Inter Gheorgheni, în fața cărora am înregistrat singurul eșec, cât și cu ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț. Nu a fost o diferență atât de mare între noi și ei. Ne-am concentrat foarte mult pe acest obiectiv, câștigarea Ligii a 2-a, am avut o dorință nebună de a câștiga, jucătorii au fost plătiți la zi, au avut cele mai bune condiții pentru a face performanță”, a spus Szabolcs Bakos, vicepreședintele clubului.

Unul dintre artizanii succesului celor de la Kereszthegy Remetea a fost fără îndoială, antrenorul-jucător Cătălin Gabriel Doltea. „La 43 de ani, Cătălin Gabriel Doltea rămâne un exemplu de seriozitate. Originar din comuna harghiteană Subcetate, Cătălin e de la început la echipă. A jucat pe teren mare, are o experiență uriașă”, a fost caracterizarea făcută de Szabolcs Bakos antrenorului-jucător.

Trofeul de de campioană, înmânat de Cristian Vornicu, membru al Comitetului Executiv al FRF, a fost ridicat deasupra capului de căpitanul echipei Zsombor Nagy: „Eu fac parte din echipă din 2015 și mereu ne-am dorit să atingem anumite obiective. Acum am realizat în sfârșit marele vis pentru care luptăm de ani de zile. Sunt foarte fericit, la fel ca toată echipa. Cred că întreaga noastră comunitate poate fi mândră de această performanță”, a declarat Zsombor Nagy pentru Székely Sport.

La sărbătoarea câștigării ligii secunde a fost prezent și Laczkó Albert Elemér, primarul Comunei Remetea, care prin intermediul proiectelor de finanțare ajută echipa ACS Kereszthegy. „În plus, Primăria ne pune la dispoziție sala pentru antrenamente și jocuri”, a mai precizat Szabolcs Bakos.

Câștigarea ligii secunde nu înseamnă automat și promovarea. Szabolcs Bakos, vicepreședintele clubului, explică: „Sincer, nu cred că suntem pregătiți pentru a face față pe prima scenă a futsalului românesc. Mai avem nevoie de timp, de experiență, de resurse fianciare. Nu putem merge în Liga 1 și să facem figurație. Ce ar spune suporterii noștri, care sunt în același timp și sponsori”, a spus Szabolcs Bakos, vicepreședintele clubului.

Iată lotul echipei ACS Kereszthegy Remetea care a cucerit titlul de campioană a Ligii a 2-a: Zsombor Nagy, Doltea Gabriel Cătălin, Sándor Levente, Norbert Dobri, Zsolt Csiki, Attila László, Tamás Jakab, Hunor Szfárli, Csaba-Ármin Polgár, Bence Balápázk, Barce Balázk Miklós, Tamás Barabás , Rómeó Gál, Roland Ferencz Csibi, Hunor Köllő, Bence Fehér, Márk Balázs Fülöp, Dávid Gáspár, Anzelm Györfi, József Solyom Alfonz, Alfonz Portik.

Conducătorii echipei: István Balazs, președinte, Szabolcs Bakos, vicepreședinte, Attila Péter – șeful suporterilor echipei.

Clasament final Liga a 2-a: 1. ACS Kereszthegy Remetea 40p; 2. ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 29p; 3. CFF Clujana Cluj 23p; 4. AS Inter Gheorgheni 21p; 5. ACS Fortius 2014 Buzău 12p; 6. ACS Korondy Junior 2017 Corund 7p