Foto: Facebook / Sepsi SIC Sfântu Gheorghe

Liga 1 Futsal Fortuna a programat ieri, joi, 25 ianuarie, ultimele două meciuri ale etapei a 15-a. Au fost și cele mai așteptate dueluri ale rundei.

Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara a găzduit derby-ul dintre CFR Timișoara – locul 2 în clasament și CSM Deva – locul 3 înaintea acestei etape.

În direct la Digi Sport 2 și FRF.tv, CFR Timișoara și CSM Deva au oferit o confruntare echilibrată, în care ambele combatante au riscat foarte puțin, cel puțin în prima repriză, o repriză încheiată în avantaj pentru gazde, care au înscris prin Welington da Silva. Bănățenii și-au propus din start să nu piardă, pentru a menține distanța față de CSM Deva în clasament.

La reluare a ieșit la rampă Sergiu Toader. Jucătorul echipei CSM Deva a făcut o a doua repriză excelentă. A marcat de două ori, întorcând rezultatul în favoarea formației sale, s-a zbătut, a tras echipa după el. La 2-1, hunedorenii au ratat în mai multe rânduri șansa desprinderii. În cele din urmă, oamenii lui Robert Lupu au găsit drumul spre gol, prin același Welington da Silva, și meciul s-a încheiat la egalitate, în ciuda eforturilor echipei oaspete de a înscrie golul victoriei.

Meciul de la Timișoara a fost presărat cu mici incidente, inclusiv după finalul său. De-a lungul jocului, cei doi arbitri au arătat nouă cartonașe galbene (cinci pentru jucătorii echipei gazdă, patru pentru oaspeți).

Până la finalul sezonului regular, în cele trei etape rămase, CFR Timișoara mai are de jucat cu FK Odorheiu Secuiesc – în deplasare, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – acasă și cu CS United Galați – în deplasare.

CSM Deva va mai juca cu CSM Târgu Mureș – acasă, Mausoleul Mărășești – în deplasare și cu Luceafărul Buzău – acasă.

Ucenicul nu și-a putut învinge mentorul

Derby a fost și la „Sepsi Arena” din Sfântu Gheorghe. În ciuda rivalității dintre covăsnenii de la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și harghitenii de la FK Odorheiu Secuiesc, partida a fost una în care cele două combatante și-au văzut de joc, oferind asistenței, una record la un meci de futsal la Sfântu Gheorghe, un spectacol adevărat.

Szabolcs Mánya, antrenorul-jucător al echipei Sepsi SIC, și-a dorit enorm victoria. Fost jucător al echipei din Odorheiu Secuiesc și ucenic al lui Jakab Zoltán, Szabolcs Mánya și jucătorii săi au încheiat prima repriză în avantaj, scor 2-0, în ciuda dominării oaspeților!

Sepsi SIC nu a rezistat însă „tăvălugului” continuat și la reluare de trupa lui Jakab Zoltán și, în cele din urmă, a cedat. În ultimele minute, la scorul de 3-4, gazdele au atacat în „5 contra 4”, dar Hadnagy István a înscris în poarta goală aducând bucuria în tabăra harghitenilor, care au fost susținuți la Sfântu Gheorghe de o inimoasă galerie, alături de care băieții lui Jakab Zoltán au sărbătorit după meci.

În urma acestui succes și profitând de remiza de la Timișoara dintre CFR și CSM Deva, FK Odorheiu Secuiesc a urcat pe locul 3 în clasamentului Ligii 1 Futsal Fortuna. Harghitenii, care sunt la șase puncte de CFR Timișoara, pot forța chiar și locul secund. Etapa viitoare, FK Odorheiu Secuiesc și CFR Timișoara se vor afla față în față! Până la finalul sezonului regular, vicecampioana României va mai da piept cu CSM Târgu Mureș – în deplasare și cu Mausoleul Mărășești – acasă.

În ciuda eșecului de ieri, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe păstrează șanse pentru un loc în careul de ași al Ligii 1. Sepsi SIC e la un punct în spatele echipei CSM Deva și mai are de jucat cu CS United Galați – în deplasare, cu CFR Timișoara – în deplasare și cu CSM Târgu Mureș – acasă.

Etapa a 15-a

Miercuri, 24 ianuarie

  • ACS Mausoleul Mărășești – ACS West Deva 8-4 (5-2), Sala Sporturilor – Mărășești

Au marcat: Daniel Petică (5, 36), Ion Dumitru (9, 23), Eduard Petre (10, 16), Mimi Stoica (12), Ovidiu Tudose (39) / Eduard Mucea (4), Ionuț Florea (17), Boda Krisztian (25), Galfi Artur (34)

Arbitri: Ciobanu Vlad, Șpaiuc Sebastian (ambii din Iaşi); Hornet Andrei (Brăila)

Observator: Balmus Doru (Galați)

  • CS Luceafărul Buzău – CS United Galați 1-7 (0-3), Sala Polivalentă – Râmnicu Sărat

Au marcat: Andrei Ignat (38) / Iulian Cojocaru (11, 37), Matei Boșneagă (16), Vlăduț Dudău (18, 29), Andrei Crăciun (26), Deiby (39)

Arbitri: Hanceariuc Bogdan, Mihălcuț Andrei (ambii din Iaşi); Luca Ovidiu (Piatra Neamț)

Observator: Ivănescu Marian (Bucureşti)

  • CSM Târgu Mureș – ACS Șoimii Simand 10-3 (7-1), Sala Sporturilor – Târgu Mureş

Au marcat: Patrick Cherteș (6, 11, 19), Vasile Nicola (12), Attila Ordog (15), Ion Al Ioani (17, 34), Raul Pogăcean (20)Barbocz Norbert (27), Szolt Butiură (37) / Andrei Haloș (19, 32), Andrei Cordoș (31)

Arbitri: Brașovean Cristian Cosmin (Cluj), Scînteie Ghiță Florin (Moldova Nouă); Blindu Cătălin Ionut (Hunedoara)

Observator: Curta Dan Ovidiu (Târgu Mureș)

Joi, 25 ianuarie

  • CSF CFR 1933 Timișoara – CSM Deva 2-2 (1-0), Sala Sporturilor „Constantin Jude” – Timișoara

Au marcat: Welington da Silva (14, 38) / Sergiu Gavrilă (23, 25)

Arbitri: Deaconu Laurentiu (Berceni), Dârjan Liviu (Brașov); Pentek Laurențiu (Oradea)

Observator: Sandru Ilie (Piteşti)

  • ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 3-5 (2-0), „Sepsi Arena”, Sfântu Gheorghe

Au marcat: Szőcs László (14), Küsmödi Tamás (17 – autogol), Szabolcs Mánya (39) / Tankó Levente (29), Hadnagy István (30 și 40), Miklós Tamás (35 – lov. de la 10 m), Bálint Andor (35 – penalty)

Cartonaș roșu: Máthis Mátyás (35)

Arbitri: Macovei Florin Aurelian (Galați), Mocanu Dragoș (Brăila); Preda Romeo (Brăila)

Observator: Captan Sebastian (Galați)

Clasament: 1. United Galați 43p; 2. CFR Timișoara 37p; 3.Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 31p; 4. CSM Deva 30p; 5. ACS Sepsi SIC 28p; 6. ACS Mausoleul 19p; 7. CS Luceafărul Buzău 12p; 8. CSM Târgu Mureș 9p; 9. ACS West Deva 9p; 10. ACS Șoimii Șimand 3p

Etapa viitoare, 14 februarie:

  • CS United Galați – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
  • Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CSF CFR 1933 Timișoara
  • CSM Deva – CSM Târgu Mureș
  • ACS Șoimii Simand – ACS Mausoleul Mărășești
  • ACS West Deva – CS Luceafărul Buzău

Astăzi încep meciurile din optimile de finală ale Cupei României!

Iată programul optimilor:

Vineri, 26 ianuarie, ora 18:00

  • AS Inter Gheorgheni – ACS West Deva

Sâmbătă, 27 ianuarie, ora 17:00

  • ACS Fortius 2014 Buzău – ACS Odorheiu Secuiesc

Duminică, 28 ianuarie

Ora 13:30

  • ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț – CSM Deva

Ora 15:00

  • ACS Șoimii Șimand -CS United Galați
  • CSF CFR 1933 Timișoara – ACS Kereszthegy Remetea
  • ACS Korondy Junior 2017 Corund – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe

Sâmbătă, 4 februarie, ora 13:30

  • CFF Clujana Cluj – ACS Mausoleul Mărășești

Miercuri, 7 februarie, ora 17:00

  • CS Luceafarul Buzău – CSM Târgu Mureș

Articol de Adi Dobre