Naționala de futsal a României va da piept astăzi, la Tbilisi, cu selecționata similară a Georgiei, într-un prim episod al dublei-test pe care cele două formații o au programată astăzi, marți, 6 februarie, și mâine, 7 februarie, în capitala Georgiei, ambele de la ora 16:00, ora României.

Reunită la finalul săptămânii trecute, prima noastră reprezentativă a plecat spre Tbilisi duminică, iar aseară a avut programat antrenamentul oficial.

Din naționala pregătită de Endre Kacsó fac parte și câțiva jucători aflați la prima convocare sau care nu au debutat încă sub tricolor. Pentru aceștia emoțiile sunt mari!

România și Georgia s-au confruntat în play-off-ul calificărilor pentru Campionatul European din 2018 din Slovenia. După 2-2 la Deva, România a învins la Tbilisi și a mers la EURO!

Naționala Georgiei a înregistrat în ultimii ani un progres remarcabil. Calificată în 2022 în premieră la la un turneu final al Campionatului European, Olanda – 2022, Georgia s-a numărat printre revelațiile competiției. Georgia a încheiat Grupa D pe locul secund, după Spania, dar a fost eliminată în sferturile de finală de Rusia, care avea să joace finala EURO 2022, meci pierdut, 2-4, în fața Portugaliei.

„Sunt două meciuri în care putem urmări toți jucătorii convocați pentru această acțiune. Începem astfel pregătirea pentru EURO 2026. Georgia reprezintă un adversar foarte tare, o echipă bună, cu jucători valoroși. La astfel de partide putem realiza exact unde suntem, la ce nivel ne aflăm. Față de anul trecut avem o echipă diferită, cu mulți jucători tineri. Am însă mare încredere în ei și de asemenea sunt optimist în privința șanselor de calificare la Campionatul European. Împreună cu ceilalți oameni din staff urmărim și alți jucători. Ușa echipei naționale e deschisă pentru toți jucătorii care vor să ajute prima reprezentativă și să formăm o echipă competitivă pentru ceea ce va urma”, a spus selecționerul Endre Kacsó.

Botond Veres: „În primul rând, vreau să mulțumesc pentru convocare. A fost un vis, ca de altfel pentru orice jucător, să ajung la echipa națională. Mă simt foarte bine, atmosfera e una foarte plăcută. Colegii m-au primit foarte bine, m-au ajutat să mă integrez repede, mă sprijină atât la antrenamente, cât și în afara sălii! Pentru mine este o onoare să fac parte din lotul echipei naționale și sper să fie o experiență foarte frumoasă. Voi da totul și promit să muncesc în continuare pentru a fi convocat și la următoarele acțiuni ale echipei naționale”

Tamás Miklós: „Mă bucur foarte mult că fac parte din nou din echipa României. E o mândrie pentru mine. Am mai fost convocat pentru meciurile cu Danemarca și Finlanda, anul trecut, și mi-am dorit foarte mult să revin. Nu cred că există jucător care să nu își dorească să fie in echipa națioanală și să își reprezinte țara! Avem două meciuri amicale contra Georgiei, o echipă bună, care practică un joc agresiv. Toate meciurile cu ei au fost grele și cred că aceste două partide nu vor face excepție. Sunt două meciuri-test bune înaintea meciurilor oficiale din acest an. Avem o echipă tânără, suntem motivați. Cu toții vrem să arătăm, mai ales cei noi, că merităm să facem parte din echipa națională, dar pentru asta trebuie să muncim mult. Atmosfera este una bună, suntem uniți. Ne cunoaștem bine. Am venit aici doar cu gânduri pozitive și sper să rămân”

Attila Hadnagy: „Începem pregătirea pentru calificările la EURO 2026 cu două meciuri-test împotriva Georgiei. O echipă bună, cu jucători valoroși. La astfel de meciuri putem realiza unde suntem și putem învăța multe. Față de anul trecut avem o echipă diferită, cu mulți jucători tineri. Toți vrem să arătăm că merităm să fim aici, atmosfera e bună așa cum a fost mereu. Eu personal am încredere că putem să ne calificăm la Campionatul European, dar pentru asta trebuie să lucrăm foarte mult, să învățăm din astfel de meciuri, să dăm totul pe teren și să fim uniți”

Matei Boșneagă: „Sunt încântat de faptul că am fost convocat la lotul național. Este o mândrie și de asemenea un progres în cariera mea. Atmosfera este una excelentă, m-am integrat ușor, băieții m-au primit  foarte bine. Avem două meciuri de pregătire cu Georgia și suntem cu toții motivați să dăm totul pe teren pentru a câștiga”

Gáll Attila: „Am fost foarte bucuros când am aflat că sunt convocat la lotul național. A fost un vis pentru mine să ajung aici. Dupa opt ani am șansa să debutez și la seniori și să port din nou tricoul echipei naționale. În viața unui sportiv de performanță cel mai mare vis e acela de a ajunge la echipa națională și să își reprezinte țara. Mă simt foarte bine, băieții m-au primit foarte bine, m-au ajutat foarte mult. Aștept cu nerăbdare meciurile contra Georgiei și sper că această convocare va fi o experiență bună. Voi încerca să dau cel mai bun randament și sper, de asemenea, în două rezultate bune”

Față de lotul anunțat inițial, înaintea de plecarea spre Georgia, selecționerul Endre Kacsó și „secundul” Mánya Szabolcs au făcut o modificare. Accidentat, Bálint Andor a fost înlocuit cu Matei Boșneagă.

Iată lotul României pentru dubla-test cu Georgia:

Portari: Petrișor Toniță (CS United Galați), Theodor Lungu (CFR Timișoara);

Jucători de câmp: Andrei Nemițanu, Mihnea Toader (ambii de la CFR Timișoara), Matei Boșneagă, Vlăduț Dudău, Andrei Crăciun, Daniel Araujo (toți patru de la United Galați), Botond Laszlo, Attila Gall (ambii de la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe), Darius Nastai (CSM Deva), Tamás Miklós, Hadnagy István, Iszlai Richárd (FK Odorheiu Secuiesc)

Articol de Adi Dobre