Naționala de futsal a României va debuta joi într-o nouă campanie de calificare. Tricolorii se vor bate pentru un loc în Elite Round-ul preliminariilor pentru Campionatului Mondial de futsal din 2024.

În prima confruntare, România va da piept cu Danemarca, joi seară, de la ora 18:30, la Sala Sporturilor din Târgu Mureș, acolo unde în primăvară, într-o atmosferă incredibilă, naționala U19 a României obținea o calificare istorică la EURO 2022!

Din Grupa a 8-a a Main Round-ului preliminariilor pentru 2024 FIFA Futsal World Cup mai face parte, alături de România și Danemarca, naționala Finlandei.

„Danemarca face parte din noul val al futsalului european”

Endre Kacso, aflat la prima campanie de calificare ca selecționer al naționalei României, este optimist înaintea meciului cu Danemarca: „Avem o grupă dificilă, din care însă trebuie să ieșim cu bine. Acesta e și obiectivul nostru, calificarea în Elite Round-ul preliminariilor. E foarte important să începem cu dreptul. Pornim cu prima șansă în duelul cu Danemarca, fie și doar prin faptul că avem statutul de gazdă al acestei partide. Danemarca face parte din noul val al futsalului european, un futsal în care s-a investit în ultimii ani, un futsal care a crescut foarte mult. Ca și în fotbal, nici în futsal nu mai există echipe mici”. 

„Băieții au venit cu sufletul deschis la națională”

Naționala României se află de săptămâna trecută la Târgu Mureș, unde pregătește atât confruntarea cu Danemarca, cât și duelul cu Finlanda, din deplasare, care este programat la doar cinci zile distanță.

Endre Kacso are la dispoziție tot lotul convocat. „Avem la dispoziției tot ceea ce poate da mai bun în acest moment futsalul românesc. Dacă nu s-ar fi accidentat grav în prima etapă a sezonului Ligii I, Küsmödi Tamás ar fi făcut și el parte din lot. Mă bucur că băieții sunt într-o formă bună, au venit cu sufletul deschis la națională și au o mare dorință de victorie”, a spus Endre Kacso.

Meciul de la Târgu Mureș cu Danemarca va reprezenta și debutul oficial în naționala României pentru doi dintre cei mai valoroși jucători din futsalul românesc al ultimilor ani. Este vorba despre Daniel Araujo Carreteiro și André Luis Sasse.

„Cu André Luis Sasse și Daniel Araujo naționala României este și mai puternică”

„Sunt doi jucători de mare calitate. S-au integrat perfect și, cu siguranță ne vor ajuta să ne atingem obiectivele. Cu André Luis Sasse și Daniel Araujo naționala României este și mai puternică”, a spus selecționerul, care a făcut un apel și către suporteri „Așteptăm publicul la sală, să vină să ne susțină așa cum au făcut-o în părimăvară la meciurile naționalei U19. Au fost fantastici”.

Naționala Danemarcei, primul adversar al tricolorilor în campania de caliuficare pentru Campionatul Mondial, se află pe locul 66 în clasamentul FIFA. România este pe locul 22.

Danemarca nu a fost prezentă la niciun turneu final până în prezent.

Programul meciurilor din Main Round:

6 octombrie 2022: ROMÂNIA – Danemarca
11 octombrie 2022: Finlanda – ROMÂNIA
1 martie 2023: ROMÂNIA – Finlanda
5 martie 2023: Danemarca – ROMÂNIA

Lotul convocat de selecționerul Endre Kacso:

Portari: Theodor Badea Lungu (CFR Timișoara), Petrișor Toniță (United Galați), Andrei Dinicuta (Autobergamo Deva);
Jucători de câmp: Andor Balint (Odorheiu Secuiesc), Richard Iszlai (Odorheiu Secuiesc), Sergiu Gavrilă (Autobergamo Deva), Daniel Araujo (United Galați), Octavian Cireș (United Galați), Istvan Hadnagy (Kecskemet Futsal | Ungaria), Felipe Oliveira (Napoli Futsal | Italia), Andre Sasse (Portimonense | Portugalia), Paulo Fereira (Povoa Futsal Clube | Portugalia), Andrei Crăciun (United Galați), Darius Nastai (CFR Timișoara), Szabolcs Manya (Kecskemet Futsal | Ungaria), Tamaș Miklos (Odorheiu Secuiesc)

Articol de Adi Dobre