Echipa de futsal CS United Galați, campioana și deținătoarea Cupei României, a revenit din vacanță. Trupa pregătită de Florin Ignat s-a reunit în prima zi a acestei săptămâni cu gândul la noul sezon.

Gălățenii și-au stabilit cartierul general la baza sportivă „Siderurgistul”, unde se vor pregăti preț de două săptămâni. Va urma un cantonament de o săptămână la munte.

De la primul antrenament au lipsit motivat, fiind învoiți, Andrei Crăciun, Ionuț Păduraru și Albert Cireș, brazilienii Daniel Araujo și Leonardo Dos Santos “Pelé” (care urmează să ajungă în țară la sfârșitul săptămânii) și Alin Cârdei (aflat în cantonamentul echipei naționale U19 a României care, în perioada 3-10 septembrie, va participa la Campionatul European din Spania).

„Mă bucur de revederea cu băieții. Suntem gata să începem munca pentru noul sezon și abia aștept competițiile oficiale. Nu am pierdut niciun jucător în această vară, ceea ce înseamnă că suntem cel puțin la același nivel cu sezonul trecut, dar vom încerca să mai aducem un jucăto”, a spus Florin Ignat, antrenorul-jucător al gălățenilor.

„M-am întors la antrenamente chiar de ziua mea. A fost o vacanță binevenită, binemeritată, dar am simțit lipsa antrenamentelor, mi-a fost dor de sală, de băieți. Peste o lună vom ne vom bate pentru Supercupă. Sper să fim pregătiți la ora acelui meci”, a spus Constantin Burdujel, căpitanul echipei CS United Galați.

Iată lotul echipei CS United Galați pentru noul sezon:

Portari: Petrișor Toniță, Alin Cârdei, Ionuț Păduraru

Jucători: Constantin Burdujel, Octavian Cireș, Robert Crișan, Cosmin Petică, Andrei Crăciun, Matei Boșneaga, Daniel Araujo, Leonardo Dos Santos „Pelé”, Rareș Oană, Marius Arhire, Albert Cireș, Florin Ignat

Articol de Adi Dobre