Propunerea pentru introducerea unei funcții noi în structura organizatorică minimă necesară cluburilor care solicită licența pentru Liga 1 și celor participante în competițiile europene a fost aprobată în ședința Comitetului Executiv din 30 ianuarie 2024.

Începând cu procesul de licențiere pentru sezonul 2025 – 2026, solicitantul de licenţă, participant la Campionatul Național Liga 1 la momentul solicitării licenței de Liga 1 / UEFA, trebuie să aibă un Director Sportiv calificat, confirmat ca Director Sportiv de către FRF prin absolvirea cursului de Director Sportiv sau a unui curs echivalent, care să se ocupe de următoarele probleme ale solicitantului de licență (îndeplinirea acestui articol va fi verificată începând cu luna martie 2025, pentru licențierea aferentă sezonului competițional 2025 – 2026):

  • supravegherea întregii activități fotbalistice a clubului;
  • identificarea țintelor pentru transferuri, în funcție de strategia clubului;
  • tranzacționarea, recrutarea și planificarea lotului;
  • recrutarea, gestionarea și dezvoltarea personalului de antrenori;
  • tranziția tinerilor din academie către prima echipă.

Prin excepție, echipele promovate în Liga 1 în sezonul competițional 2024 – 2025 vor putea face dovada că s-au înscris la un astfel de curs în primul an de participare la Campionatul Național Liga 1.

Începând cu procesul de licențiere pentru sezonul 2026 – 2027, solicitantul de licenţă, participant la Campionatul Național Liga a 2-a la momentul solicitării licenței de Liga 1, trebuie să aibă un Director Sportiv calificat, confirmat ca Director Sportiv de către FRF prin absolvirea cursului de Director Sportiv sau a unui curs echivalent (îndeplinirea acestui articol va fi verificată începând cu luna martie 2026, pentru licențierea aferentă sezonului 2026 – 2027).

Pentru a fi considerat valid, un curs echivalent de Director Sportiv trebuie să conțină cel puțin următoarele module: principii de management, dezvoltarea tehnică a unui club, știință și performanță. Acesta ar trebui să se desfășoare pe durata a minimum 120 de ore și să se finalizeze cu obținerea diplomei în baza unui examen sau a unui proiect de absolvire.

Nerespectarea acestei prevederi din Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de sustenabilitate financiară va atrage o penalitate financiară de 55.000 RON.

Academia Națională de Fotbal va organiza începând cu luna martie cursul pentru obținerea calificării de director sportiv. Mai multe detalii, începând din 1 februarie, pe site-ul anf.frf.ro.