Federația Română de Fotbal și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș au semnat un protocol de colaborare ce deschide noi orizonturi în educația și cercetarea sportivă din România.

În cadrul evenimentului de lansare, președintele FRF, Răzvan Burleanu, și rectorul UMFST, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, au evidențiat angajamentul comun pentru dezvoltarea de programe educaționale și proiecte de cercetare avansată, cu un accent puternic pe medicina sportivă, antrenamentul de performanță și promovarea sportului în societate.  Din partea FRF, au mai participat: Mihai Stoichiță, director tehnic, Gabi Bodescu, secretar general-adjunct Felix Grigore, director competiții, Mihai Meiu, manager departament medical, și Daniel Petcu, manager dezvoltare fotbal amator.

Protocolul este promovat și susținut de campioana olimpică Gabriela Szabo, cercetător științific în cadrul Centrului de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice UMFST.

La baza colaborării stau două principii esențiale care au adus împreună FRF și UMFST: spiritul antreprenorial și orientarea spre inovație. Acestea se regăsesc în toate direcțiile strategice asumate:

  • dezvoltarea de programe educaționale comune;
  • formarea și perfecționarea specialiștilor din domeniul fotbalului;
  • proiecte de cercetare aplicată și transfer de cunoștințe;
  • integrarea tehnologiilor avansate, digitalizare și soluții tech în sport;
  • colaborare interdisciplinară și consultanță directă între specialiști;
  • atragerea de finanțări externe și inițiative de dezvoltare sustenabilă;
  • activări locale și promovare reciprocă.

Acest parteneriat reprezintă o punte între educație și performanță sportivă prin crearea unui cadru în care universitatea și fotbalul de performanță colaborează, sprijinite de inovație și spirit antreprenorial.