Federația Română de Fotbal a încheiat un parteneriat valabil pentru a doua parte a actualului sezon și pentru următoarele două ediții ale Ligii 3 care are ca obiect principal monitorizarea activității de pariuri la nivelul acestui eșalon.

În baza acestui acord, FRF va avea acces la datele furnizate de Sportradar prin Universal Fraud Detection System (UFDS), un sistem modern de montorizare și de detectare a potențialelor ilegalități privind activitatea de pariuri furnizat de Sportradar.

Rolul acestui parteneriat este de a analiza în timp real activitatea de pariuri la nivelul Ligii 3 și de a proteja integritatea competiției.

„Prin capacitatea de monitorizare a noului nostru partener, Sportradar, renumit pentru rolul important în menținerea integrității competițiilor sportive, ne dorim să avem o imagine mai bună asupra activității de pariuri la nivelul Ligii 3. Vom putea identifica mult mai ușor eventuale tentative de manipulare a rezultatelor și vom putea acționa în consecință pentru a proteja integritatea competiției”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Compania Sportradar analizează activitatea de pariuri și semnalează, folosind modele și algoritmi specifici, nereguli depistate și suspiciuni privind eventuale manipulări ale evenimentelor sau rezultatelor.

„Avem un istoric privind susținerea organizațiilor implicate în sport în ceea ce privește monitorizarea la nivel global a activității de pariuri și identificarea neregulilor și suspiciunilor. Vom folosi expertiza echipei noastre pentru a elimina potențiale amenințări asupra integrității competițiilor FRF. În ultimii ani, compania noastră a fost martoră la probleme tot mai dese în eșaloanele inferioare în întreaga lume, astfel că este important ca acestea să beneficieze de aceeași atenție și nivel de protecție ca și competițiile de top. Apreciem FRF pentru angajamentul asumat în zona de protejare a integrității fotbalului, iar noi vom fi alături în acest parcurs pentru asistență în zona de implementare”, a punctat Andreas Krannich, director servicii integritate Sportradar.

Sportradar Integrity Services este un furnizor la nivel de global de soluții pentru integritatea competițiilor sportive, una din diviziile Sportradar (NASDAQ: SRAD), lider global în zona companiilor de dezvoltare a tehnologiilor în sport.