În perioada 15 februarie – 1 martie, Academia Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) va organiza în parteneriat cu Federația Română de Fotbal un curs dedicat dezvoltării competențelor profesionale ale managerilor din organizațiile fotbalistice afiliate FMF.

Programul va fi organizat în trei sesiuni, atât în format fizic (în Republica Moldova), cât și în format online, pentru a sprijini programul flexibil al participanților.

Printre temele abordate se numără aspecte juridice și deontologice în sport, strategii de management financiar-contabil adaptate specificului sportului, precum și tehnici de leadership și comportament organizațional aplicate în contextul activităților sportive. De asemenea, participanții vor explora secretele marketingului sportiv și vor învăța să gestioneze cu succes evenimente sportive de amploare, menționează Academia FMF.

Înscrierea participanților se va face pe baza CV-urilor și la recomandarea scrisă a Președinților de Cluburi sportive pe adresa de email: nicolae.danila@fmf.md până la data de 5 februarie 2024, în limita locurilor disponibile.

Academia FMF, fondată în primăvara anului trecut, este unul dintre rezultatele parteneriatului pe care FMF îl are cu Federația Română de Fotbal, iar Academia Națională de Fotbal a FRF sprijină demersul din Republica Moldova pentru îndeplinirea obiectivelor și consolidarea educației fotbalistice.