În data de 13 decembrie, la București, reprezentanții Federației Române de Fotbal s-au întâlnit cu directorii primelor 24 de academii din România, conform clasificării academiilor!

În cadrul întâlnirii, din partea FRF au participat Răzvan Burleanu, Gabriel Bodescu, Vlad Munteanu, Ilie Alexe și antrenorii loturilor naționale de juniori, iar cele 24 de cluburi invitate au fost: Farul Constanța, Csikszereda, FCSB, SSU Politehnica Timișoara, Sport Team București, Ripensia Timișoara, Academia de Fotbal Viitorul Cluj, Universitatea Cluj, Universitatea Craiova, CSA Steaua, FC Voluntari, CFR Cluj, Sepsi OSK, Kids Tâmpa, FC Argeș, UTA Arad, Concordia Chiajna, FC Rapid, Petrolul 52, LPS Iolanda Balaș Soter, LPS Banatul Timișoara, Politehnica Iași, LPS Bihorul Oradea (absent din motive obiective), Dinamo.

Discuțiile au vizat calendarul și activitatea loturilor naționale de juniori pentru anul 2024, dar au fost felicitate și cele 6 cluburi care au participat în proiectul FRF – Club Implementation, realizat în colaborare cu Double Pass. De asemenea, s-a dat startul proiectului de scouting, după ce s-a semnat un parteneriat cu 12 din cele 24 de academii participante. Astfel, FRF a pus la dispoziție cluburilor acces gratuit pe platformele de scouting Wyscout și HUDL, sesiuni de instruire și o cameră video pentru a filma meciurile din Liga de Tineret și Liga Elitelor U17. Rapoartele de analiză video și statistică vor fi înregistrate în platforma Wyscout și vor fi disponibile pentru toate academiile aflate în acest program. De asemenea, prin Academia Națională de Fotbal, cele 12 academii vor participa la programe educaționale pentru analiști video, antrenori principali și secunzi. O primă sesiune de instruire a fost realizată în cadrul întâlnirii de către Owen Griffiths, reprezentant al platformei HUDL. Cele 12 academii care fac parte din proiect sunt: Farul Constanța, Csikszereda, FCSB, Sport Team București, Academia de Fotbal Viitorul Cluj, Universitatea Cluj, Universitatea Craiova, CSA Steaua, CFR Cluj, FC Argeș, UTA Arad, FC Rapid.

Plecând de la training-uri și sisteme de coaching pentru staff și până la un calendar al loturilor, cât de important este pentru o academie să stabilească un sistem de guvernanță?

Vasile Maftei, Academia Rapid

“Pentru noi este o investiție normală și obligatorie. Le dăm posibilitatea antrenorilor și analiștilor video să progreseze, să se dezvolte mult mai bine profesional și personal. Suntem mereu deschiși la orice oportunitate de a avansa în fotbalul modern și suntem bucuroși că putem accesa, cu spirjinul Federeției Române de Fotbal, cursuri pentru a deveni o academie de top.”

Cristian Cămui, Academia Farul

“Fiecare pas dintr-o academie trebuie foarte bine planificat! O bună pregătire și dezvoltare a antrenorului îți oferă o mai bună pregătire a jucătorului, pentru că investiția în oameni e mereu profitabilă. Suntem bucuroși că putem participa la aceste programe de dezvoltare și ne dorim ca pe viitor să fie cât mai multe.”

George Ogăraru, Academia CSA Steaua

“Eu cred în educație si într-o continuă educare pentru că asta face diferența. Academia Steaua a fost mereu deschisă la orice curs sau program prin care a putut să-și perfecționeze antrenorii. Principalii beneficiari de această dezvoltare sunt copiii. Mă bucur că am avut această întâlnire unde am putut discuta împreună cu Federația Română de Fotbal provocările pe care le întâlnesc academiile și cum putem ca împreună să găsim soluții.”

George Galamaz, Academia CFR Cluj

“Fără educație nu există performanță! Fotbalul românesc are nevoie de această coeziune dintre academii de fotbal, cluburi și Federația Română de Fotbal. Beneficiarul de această legătură strânsă este jucătorul de fotbal!”

Prin parteneriatul semnat cu 12 academii din România, platformele de scouting Wyscout și Hudl au fost oferite de FRF gratuit. Cum vă ajută aceste platforme?

Vasile Maftei, Academia Rapid

“Când toată lumea vorbește aceeași limbă este foarte ușor să construiești. Cu aceste sisteme se creează o conexiune stabilă între academii și loturile naționale. Putem oferi statistici, date relevante despre jucători și într-un timp foarte scurt!”

Cristian Cămui, Academia Farul

“Datele oferite de aceste programe sunt esențiale. Te ajută în dezvoltarea colectivă, dar și individuală. În dezvoltarea unui jucător de fotbal, analiza individuală este esențială! Un mare câștig este și faptul că putem să ne sincronizăm cu mai multe academii pentru a oferi date relevante către loturile naționale.”

George Ogăraru, Academia CSA Steaua

“La Academia Ajax foloseam aceste platforme și m-am bucurat când a venit și la noi această oportunitate. Un sistem integrat îți oferă accces într-un timp foarte scurt la date relevante, dar și o platformă de distribuire a informațiilor care pot fi folosite și de loturile naționale. În ultima perioada s-a creată o comunitate a academiilor de fotbal din România și cred că e o  schimbare de mentalitate, iar FRF a dat tonul prin aceste programe educaționale.”

George Galamaz, Academia CFR Cluj

“Trăim într-un secol unde informația circulă foarte repede. Cu ajutorul acestor platforme poți să ai acces la informații într-un timp foarte scurt. Cu toții suntem într-o competiție, dar cu toții avem același scop final. Să creștem împreună fotbalul din România!”