Educația antrenorilor din România este un pilon esențial în Planul de Dezvoltare a Fotbalului din cadrul Strategiei Tehnice a Federației Române de Fotbal, iar Școala Federală de Antrenori continuă să se implice activ în acțiunile necesare formării noilor generații de antrenori, perfecționării celor care activează la diferite niveluri ale fotbalului și promovării unui mod actual și modern de învățare.
Pentru a respecta standardele europene de calitate în privința formării, reprezentanții UEFA supervizează, evaluează și oferă feedback constant pentru ca procesele demarate să fie conforme și să-și atingă obiectivele educaționale setate.
În perioada 16-21 mai s-a organizat la București prima sesiune de formare a formatorilor de antrenori (UEFA Coach Educators), cea care a reunit 46 de antrenori pe parcursul celor 6 zile de curs. A fost un demers susținut de către Federația Română de Fotbal prin intermediul Școlii Federale de Antrenori și de către 3 reprezentanți UEFA prezenți în vederea livrării de conținut teoretic și practic necesar formării și perfecționării celor prezenți: Dany Ryser și Dariusz Pasieka, specialiști în formare de formatori de antrenori, evaluatori ai sistemului de licențiere UEFA din România, membrii Comisiei JIRA Panel; Leslie Howie – UEFA Coach Educator licența UEFA C, Grassroots.
Primele zile de curs au fost dedicate celor 20 de responsabili cu procesul de licențiere UEFA C din cadrul Asociațiilor Județene de Fotbal. Printre subiectele teoretice abordate s-au regăsit: „Profilul, rolurile și conținutul licenței UEFA C”, „Principiile învățării adulților și învățarea bazată pe realitate” și „Comunicarea și feedback”, dar accentul a fost pe partea practică, pe lucrul în echipă. Cei prezenți au avut oportunitatea de a înțelege cele mai bune metode și instrumente recomandate pentru a fi aplicate în formarea antrenorilor pentru fotbalul de bază, au asistat la o sesiune de antrenament condusă de către Leslie Howie în urma căreia au tras concluzii esențiale pentru activitatea pe care o desfășoară.
În următoarele zile au fost prezenți 14 antrenori din teritoriu în vederea dobândirii de cunoștințe și competențe necesare unui formator de antrenori (Coach Educator) pentru licențele UEFA B și A. La subiectele menționate anterior s-au adăugat și tematici, precum: „Mentoratul în cadrul unui club de fotbal” și „Leadership și diferite tipuri de cursanți”. Antrenorii selecționați pentru a face parte din colectivul de Formatori de antrenori au învățat și exersat strategii și metode de predare teoretică, practică și de mentorat specifice formării adulților.
Ultima parte a sesiunii de formare a fost dedicată celor 12 antrenori prezenți în vederea dobândirii statutului de UEFA Mentor. Pe lângă subiectele de bază abordate: principii de învățare ale adulților, comunicare interpersonală, modalități de oferire a feedback-ului către antrenori – cursanți – jucători, leadership și rolurile unui lider într-o echipă, s-a pus accentul pe partea practică, iar apoi au avut oportunitatea de a urmări, analiza și evalua o sesiune de antrenament a unor jucători de U17. Pe parcursul celor două zile, cursanții au participat activ la activități de grup în care, printre multe altele, au simulat susținerea de etape din procesul de licențiere într-unul dintre rolurile următoare: Mentor, Formator de antrenori (Coach Educator), Cursant ca antrenor, Cursant ca Observator.
Partea a doua a sesiunii de formare va fi organizată în luna iunie, unde cei 46 de participanți se vor revedea cu lectorii lor, reprezentanții UEFA, pentru a continua procesul de livrare de conținut, deprindere de abilități și competențe esențiale în rolul de formator licența UEFA C, B, A și în rolul de mentor.
După dobândirea statutului UEFA, viitorii formatori de antrenori sau mentori vor fi implicați activ atât în noul proces de licențiere UEFA C susținut în cadrul Asociațiilor Județene de Fotbal, cât și în licențierea UEFA B și A susținută în cadrul Școlii Federale de Antrenori.