Comisia Centrală a Arbitrilor adresează mulțumiri tuturor cluburilor din SuperLiga pentru prezența la întâlnirea desfășurată marți, 10 martie, la sediul Federației Române de Fotbal, cu președintele Kyros Vassaras.
Evenimentul face parte din Strategia de Comunicare a CCA.
Reprezentanți ai tuturor echipelor din primul eșalon au luat parte la discuțiile organizate de CCA, într-un cadru deschis și constructiv. În cadrul întrevederii, care a durat 3 ore, au fost atinse teme precum:
- Analiza protocolului VAR – când poate interveni VAR (atunci când este vorba de o eroare clară și evidentă) și când nu.
- Corecții benefice prin VAR prin prezentarea unor date statistice.
- Criterii de analiză privind jocul mingii cu mâna și clarificări în contextul șuturilor la poartă și riscurile de a mări suprafața corpului printr-un braț aflat într-o poziție nefirească.
- Consolidarea protocolului dintre arbitri și căpitani.
- Sancțiuni pentru jucătorii (alții decât căpitanii) care se apropie de arbitru pentru a cere explicații.
- Recomandări pentru jucători privind eliminarea exagerării contactelor ușoare care nu au un impact asupra jucătorilor în posibilitatea lor de a continua jocul sau a lupta pentru minge.
- Decizii la executarea loviturilor de pedeapsă numai pentru încălcări clare cu impact evident asupra adversarului.
- Zero toleranță față de protestele și confruntările jucătorilor și/sau oficialilor echipelor, față de tragerile de timp, față de simulările din interiorul și din afara suprafeței de pedeapsă.
- Recomandări privind modul în care pot fi evitate încălcări ale regulilor înainte de executarea unui penalty.
- Clarificări privind ultimele modificări ale Regulamentului de joc și recomandările UEFA și FIFA privind interpretarea acestuia.
Conducerea CCA a transmis participanților că orice steag sau banner mare care obstrucționează camera din spatele porții, împiedicând VAR-ul să vadă terenul de joc, trebuie mutat într-o poziție laterală înainte de începerea meciului. În cazul blocării vizibilității (pentru camerele VAR) din spatele porții în timpul meciului, arbitrul poate opri jocul și relua atunci când vizibilitatea VOR este asigurată.
De asemenea, participanții au analizat împreună faze de joc și deciziile adoptate în baza acestora.
CCA mulțumește tuturor pentru participare, în special antrenorilor și căpitanilor, dar și persoanelor din staff-ul administrativ, care au fost prezente la această întâlnire, subliniind importanța colaborării dintre arbitraj și cluburi.
La întâlnire au participat reprezentanți ai 13 cluburi din Superligă:
CFR Cluj: Daniel Pancu și Camora
Dinamo: Zeljko Kopic, Cătălin Cârjan și Andrei Nicolescu
Farul Constanța: Cristian Sava (antrenor secund)
FC Argeș: Marius Șuler și Marius Briceag
FK Csikszereda: Albu Laszlo și Csuros Attila
Metaloglobus: Lucian Cazan și Florin Bratu
Oțelul Galați: Ionuț Neagu
Petrolul: Eugen Neagoe și Paul Papp
Rapid: Costel Gâlcă
U Cluj: Alex Chipciu
U Craiova: Ovidiu Costeșin și Mario Felgueiras
Unirea Slobozia: Claudiu Niculescu și Constantin Toma
UTA: Adrian Mihalcea
La întâlnire au participat și membri ai staff-urilor echipelor naționale ale României: Ionel Gane, Costin Curelea, Adrian Iencsi, Răzvan Stanca.
„Am dorit să avem un dialog deschis și constructiv despre arbitraj și despre modul în care sunt aplicate Legile Jocului. Consider că astfel de întâlniri sunt foarte importante pentru a crește nivelul de înțelegere între arbitri, jucători și antrenori. Transparența și comunicarea contribuie la o mai bună interpretare a fazelor de joc și la reducerea tensiunilor care pot apărea în timpul competițiilor”, a declarat Kyros Vassaras, președintele CCA.
După această întâlnire și cele organizate în luna octombrie, cu conducătorii cluburilor, și în luna ianuarie, cu jurnaliștii, Kyros Vassaras intenționează să organizeze un eveniment similar și cu reprezentanți ai suporterilor echipelor din primul eșalon, în vederea continuării dialogului și a creșterii gradului de transparență în arbitraj. Astfel de întâlniri urmează a fi organizate înainte de startul fiecărui sezon.











