Participanții DATA CAMP au încheiat cea de-a treia săptămână a programului cu o sesiune specială găzduită de organizatorii Data Talks, la care cei înscriși în program au avut ocazia să participe și în format fizic.

Cea de-a treia săptămână, a cărei temă principală a fost analiza de date, a debutat cu o nou sesiune susținută de Julian Sfeir, Director of Football and Business Intelligence la Aztec Data Hub, de această dată pe tema modelării și analizei de date, cu exemple concrete provenite din experiența Aztec Data Hub.

Cea de-a doua sesiune a fost susținută marți, 12 august, de către Max Goldsmith, Lead Data Scientist la Federația Belgiană de Fotbal, care le-a oferit participanților ocazia de a porni o discuție plecând de la procesele de analiză care au loc în cadrul Royal Belgian FA.

Săptămâna de lucru s-a încheiat la sediul Data Talks, unul dintre partenerii FRF Intelligence Centre și la ediția DATATHON din 2024, unde o parte dintre participanții la program au fost prezenți fizic la prezentările susținute de Bogdan Bratiloveanu, Markets Data Insights Manager și de Vlăduț Lakatos, Coordonator Analiză Video FRF și Analist Video al Echipei Naționale U19 în cadrul Campionatului European care a avut loc în 2025 în România.

Participanții care nu au putut ajunge la sesiunea găzduită de Data Talks s-au putut conecta online pentru a urmări prezentările și a interacționa cu cei prezenți. Dintre tinerii din program prezenți , o parte au vorbit pe scurt cu FRF.tv despre experiența DATA CAMP de până acum.

Cum se desfășoară FRF IC DATA CAMP?

FRF IC DATA CAMP oferă participanților o experiență de învățare practică. Timp de o lună, participanții iau parte la sesiuni interactive în care lucrează direct pe seturi reale de date din fotbal, învață cum se construiesc fluxuri de date, cum se analizează și cum se interpretează pattern-uri tactice, dar și cum se dezvoltă vizualizări relevante pentru antrenori, analisti și alți decidenți sportivi.

FRF IC DATA CAMP pune la dispoziția participanților mentori locali și internaționali, care activează în prezent în departamente de analiză, scouting și tehnologie din cadrul unor organizații, federații și cluburi de top din Europa. 

Prin inițiative precum DATA CAMP și DATATHONFRF Intelligence Centre caută să stimuleze potențialul datelor de performanță sportivă pentru dezvoltarea fotbalului românesc. Astfel de inițiative se regăsesc din ce în ce mai mult în fotbalul de astăzi, care se bazează pe decizii informate, susținute de date