În perioada 18-21 mai, la Centrele Naționale de Fotbal Buftea și Mogoșoaia a avut loc tabăra finală de selecție în vederea formării echipei naționale U15 a României pentru viitorul sezon competițional, 2025-2026.
Pentru această tabără au fost selectați, în final, 102 jucători din peste 1.500 monitorizați la nivel național în Liga Elitelor și în străinătate, începând din august 2024.
Pe durata taberei au fost organizate meciuri-școală între jucătorii selectați la care au participat antrenori de la toate categoriile de vârstă ale naționalelor de juniori, dar și membri din Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal.
Noul proiect de scouting național, cu acțiuni de selecție la nivel regional, face parte din perioada de accelerare în dezvoltarea fotbalului românesc, iar obiectivul acestuia este identificarea celor mai talentați copii pentru prima convocare la un lot național, Under 15.
Prima etapă de scouting a acestei generații a avut loc în perioada august – septembrie, în a doua etapă au avut loc selecții în cele 6 regiuni (LINK AICI), iar în a treia etapă s-au desfășurat acțiunile de pregătire și joc școală în cele 6 regiuni (LINK AICI).
Pe tot parcursul acestui sezon, jucătorii participanți în competițiile de elită U14 și U15 au fost monitorizați de către rețeaua de aproximativ 100 de scouteri implicați în proiectul Talent ID. O altă noutate este digitalizarea completă a procesului de raportare, fiecare tânăr fotbalist având o fișă digitală cu evaluările primite.
Pe baza monitorizării, jucătorii cu cele mai bune cifre calificative au fost selectați pentru a participa la acțiunile de selecție în regiuni. Totodată, jucătorii au continuat să fie monitorizați etapă de etapă în competițiile de elită.
În ceea ce privește acțiunile de selecție în regiuni, la fiecare în parte au participat 34 de jucători (408 jucători evaluați în total), fiecare junior evoluând 50 minute într-un joc.
- Regiunea 1 (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea) – 2 acțiuni;
- Regiunea 2 (Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Călărași) – o acțiune;
- Regiunea 3 (București, Ilfov, Giurgiu, Buzău, Covasna, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Teleorman) – 3 acțiuni;
- Regiunea 4 (Argeș, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți) – 2 acțiuni;
- Regiunea 5 (Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor) – 2 acțiuni;
- Regiunea 6 (Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita) – 2 actiuni.
În etapa a doua au participat jucătorii cu cele mai bune calificative de la selecțiile regionale (204 jucători), dar și alți jucători remarcați din teritoriu (61 jucători), rezultând un total de 265 de jucători evaluați. În această categorie au fost organizate câte 2 acțiuni/regiune, rezultând un total de 12 acțiuni.
Tabăra de selecție finală a durat 4 zile (jucătorii sosind duminică la Buftea și Mogoșoaia pentru instruirea și pregătirea pentru următoarele 3 zile de meciuri) și s-a încheiat azi, 21 mai. Au participat 102 jucători, după cum urmează: 93 de jucători cu cele mai bune evaluări în urma acțiunilor de selecție și a acțiunilor de pregătire în regiune plus 9 jucători legitimați în străinătate, care au fost evaluați de către cei doi antrenori coordonatori atât live, cât și prin intermediul video scouting.
Zilnic, cei 102 jucători au fost împărțiți în 6 echipe, disputându-se astfel 3 meciuri. Fiecare tânăr fotbalist a evoluat câte 50 de minute. Astfel, la final, jucătorii prezenți au bifat 3 partide, un total de 150 de minute. Pentru fiecare joc disputat, fotbaliștii au primit calificative de la 6 antrenori din cadrul FRF. La partide au putut asista și părinții.
În partea a doua a zilei, copiii au avut activități în grup cu teme fotbalistice, adaptate postului lor din teren. Aceștia și-au exprimat opinii, au interpretat și au dezbătut diverse faze de joc.
Antrenorii coordonatori, Lucian Mezei și Victor Ene, au oferit, la finalul evenimentului, un sumar cu privire la tabăra de selecție.
„Această tabără a fost a treia etapă dintr-un amplu proiect început în octombrie 2024. Noi am urmărit în jur de 1500 de jucători în această perioadă, iar pentru această tabără am selectat 102. Noutatea o reprezintă faptul că am avut timp să stăm cu acești jucători, viitoarea generație U15, și i-am cunoscut atât pe terenul de fotbal, dar și în afara acestuia. A fost ca un cantonament în care i-am văzut la meciuri, la antrenamente, dar și dincolo de teren, reușind astfel să îi cunoaștem mai bine. Obiectivul pentru această generație este formarea unui lot în vederea calificării la turneul final de Campionat European U17 ce va avea loc în anul 2028”.
Din ce județe provin cei 93 de jucători din țară
Județ | Nr. jucători |
București | 21 |
Timiș | 13 |
Cluj-Napoca | 11 |
Constanța | 10 |
Dolj | 8 |
Arad | 7 |
Argeș | 4 |
Covasna | 3 |
Bacău | 2 |
Bistrița-Năsăud | 2 |
Iași | 2 |
Ilfov | 2 |
Mehedinți | 2 |
Mureș | 2 |
Prahova | 2 |
Botoșani | 1 |
Galați | 1 |