Pentru prima oară în multe decenii, sărbătorile Pascale ne surprind într-un moment dificil pentru întreaga lume. Stăm în case, nu putem să îi vizităm pe cei dragi și să sărbătorim alături de familie, așa cum eram obișnuiți.

Însă, privind înapoi în momentul în care totul va reveni la normal, ne vom da seama că toate deciziile noastre, oricât de grele sau oricât de mici, au contat. Și ne vom putea bucura din nou de prezența celor dragi, de activitățile zilnice și de sportul preferat, fie practicându-l, fie urmărindu-l din tribune sau la televizor.

În săptămâna Sfântă, am intrat virtual în casele jucătoarelor din cadrul echipei naționale și le-am rugat să ne împărtășească câteva momente din pregătirile lor pentru Paște. Iată-le pe tricolore așa cum nu le-ai mai văzut.

Căpitanul naționalei, Florentina Olar, sărbătorește alături de familia sa în Danemarca. Anul acesta, Flori și fiul său, Patrick, s-au ocupat manual de decorațiunile pentru Paște. O activitate care le-a adus amândurora zâmbetul pe buze, după cum se vede și în imaginile de mai jos.

Perioada Paștelui coincide de multe ori cu perioada FIFA, în care se desfășoară meciuri oficiale, astfel că, pentru prima oară în ultimii ani, fetele noastre au avut timp să intre în bucătărie și să pregătească preparatele specifice acestei sărbători. Ioana Bortan petrece în acest an alături de părinții săi și a profitat de oportunitate pentru a da o mână de ajutor la vopsirea ouălor.

Ștefania Vătafu și Laura Rus se află în Belgia. Deși sunt la mii de kilometri depărtare de familie, cele două tricolore sunt bucuroase că pot petrece împreună, astfel că au stat o zi întreagă în bucătărie pentru a pregăti o masă de Paște așa cum se cuvine. Ce a ieșit vă lăsăm să vedeți chiar de la ele.

Vă urăm un Paște fericit, multă sănătate și să ne revedem cu bine pe stadioane!