Cursul pentru licența UEFA A-GK a debutat în luna august pentru 21 antrenori de portari, care au avut ocazia să lucreze cu Tomislav Butina, supervizor al licențelor UEFA pentru antrenorii de portari.

În cadrul ultimului modul, care a avut loc pe 7-8 noiembrie, cei prezenți s-au bucurat din nou de participarea lui Tomislav Butina, care a acceptat invitația de a avea rolul de lector. El a împărtășit noțiuni teoretice cu multe explicații și exemple din activitatea portarilor internaționali, dar și cu implicarea cursanților într-o activitate practică care a constat în construirea a 4 cicluri săptămânale, prezentarea de către reprezentantul fiecărui micro-grup, primirea de către feedback din partea lectorilor și colegilor, iar în final recomandări necesare.

După-amiaza, activitatea din sală s-a mutat pe terenul de fotbal, unde fiecare micro-grup a primit o secvență video din jocul unui portar, în care au avut de identificat erorile făcute și de realizat un antrenament specific corectării acestora.

A doua zi a început cu „Rolul portarului în organizarea fazelor fixe defensive”, sesiune susținută de Mihai Nădăban, antrenor de portari la FC Rapid 1923, mentor, formator și lector în cadrul Școlii Federale de Antrenori, cel care le-a subliniat cursanților importanța organizării la fazele fixe (cornere, lovituri libere, directe, indirecte și penaltyuri), rolul pe care portarul îl are în comunicarea și organizarea colegilor din teren, iar prin exemple video s-au constatat dezavantajele aduse de lipsa acestor elemente.

Mihai le-a solicitat cursanților să explice și să identifice acțiunile celor 4 elemente: comunicare, organizare, apărarea spațiului și apărarea porții.

„Rolul portarului în apărarea spațiului din spatele liniei defensive” a fost prezentat de către Ștefan Preda, antrenor de portari la Farul Constanța, mentor, formator și lector în cadrul SFA, cel care s-a axat pe acțiunile pe care un portar trebuie să le întreprindă în acel spațiu, pe poziționarea și plasamentul său, ilustrând prin exemple personale corectarea acestor greșeli.

Pentru a facilita înțelegerea temei, le-a propus cursanților un joc de rol (rolul de antrenor principal și cel de antrenor de portari) și a împărțit sarcina de a realiza antrenamente specifice unor teme și de a le analiza din rolul primit.

A treia interacțiune de marți a fost cu invitatul special, Bogdan Lobonț, fost internațional și fost selecționer U20, care i-a invitat pe cei prezenți la o discuție liberă, fiind dornic de a povesti despre conceptele de antrenament din Olanda versus Italia, experiențele trăite la echipele de club, provocările întâmpinate pe parcurs și metodele și instrumentele pe care le-a folosit pentru a reuși.

Ziua a doua s-a încheiat pe teren, unde alături de Ioniță Marian și Gherasim Daniel, lectori, formatori și mentori SFA, cursanții au pus în aplicare noțiunile despre organizarea fazelor fixe defensive și apărarea spațiului din spatele liniei defensive prin crearea antrenamentelor, primirea de feedback din partea lectorilor și observatorilor.

Ca urmare a acestui proces de învățare, cursanții licenței UEFA A-GK au dobândit cunoștințe necesare activității pe care o desfășoară la cluburile de Liga 1, 2 și în cadrul academiilor de elită. Tomislav Butina i-a felicitat pentru dorința de a obține această licență, implicarea de care au dat dovadă și i-a îndemnat să-i încurajeze pe colegii din cluburi și academii să urmeze acest proces de licențiere.

În conformitate cu Directiva UEFA, echipele din ligile profesioniste de fotbal europene sunt obligate să aibă sub contract antrenori de portari care să dețină licența UEFA A-GK începând cu sezonul competițional 2023-2024.