Joi, 2 februarie, 17 cursanți au participat la cursul de Managementul stadioanelor, organizat la Stadionul Giulești.

Sesiunea a fost livrată de Alexandru Cândea, manager de evenimente la Federația Română de Fotbal și cel care coordonează organizarea turneului UEFA Under 21 Championship în această vară în România. Participanții au fost reprezentanți ai cluburilor din România și administratorilor de stadioane din țară.

Deși cursul de Managementul stadioanelor a făcut parte din oferta educațională a sezonului trecut, anul acesta a fost prima oară când formarea a fost organizată fizic, chiar la unul dintre stadioanele care urmează să găzduiască meciuri la turneul final de anul acesta.

Turneele finale pe care România le-a organizat (UEFA EURO 2020) și pe care urmează să le găzduiască (UEFA Under 21 Championship) ne-au oferit ocazia să adunăm bune practici în domeniul organizării de evenimente; printre temele abordate la curs s-au numărat cele despre construirea de noi stadioane, soluții tehnice, terenul de joc sau inovații tehnologice.

Intră pe site-ul ANF pentru a vedea calendarul educațional al acestui sezon!