În perioada 6-8 iunie, Școala Federală de Antrenori a organizat ultimul modul al acestei sesiuni pentru obținerea licenței UEFA B, centrat pe pregătirea jucătorilor U17-U19 și seniori.

Modulul 5 a inclus teorie despre principalii piloni de studiu, Jucător și Mediu de învățare, și a pus accentul pe partea practică, cu ajutorul grupelor de lucru, pentru etapele de antrenament, planificare și meci.

Marius Donțu, trainer în leadership la Schultz Knowledge London, a subliniat importanța cunoașterii tipurilor de leadership și asumarea acestora în funcție de contextele în care se află jucătorii și echipa sau în funcție de situațiile din teren de la nivelul fotbalului amator.

De la jucător, focusul s-a îndreptat către mediul de învățare la acest tronson de vârstă, pilon abordat de către cursanți alături de Alin Hancăș, lector colaborator al Școlii Federale de Antrenori (SFA), cel care le-a explicat schimbările, nevoile și așteptările celor implicați: antrenor, echipă, staff tehnic, conducerea clubului.

În următoarele zile, cursanții au fost instruiți și încurajați să realizeze planificări ale activității (anuale, lunare, săptămânale), să conceapă antrenamente pe baza unor obiective (cum ar fi tehnica ofensivă și defensivă a duelului 1vs1, antrenamentul tehnico-tactic pe grupuri mici de jucători sau antrenarea compartimentelor prin situații de joc).

Au acceptat această provocare și au ales cele mai bune metode și instrumente pentru acest tronson de vârstă, și-au oferit feedback constant pe baza căruia au îmbunătățit exercițiile și abordarea antrenor – jucător. Fiind organizați pe grupe de lucru, au putut să-și exerseze și competențele necesare: comunicare interpersonală, lucru în echipă, abilități de negociere și convingere, leadership și team management.

Ne-am dorit ca acest modul să încheie procesul de instruire teoretică și practică cu ultimul tronson de vârstă la care cursanții noștri antrenează sau vor antrena în viitor. Totul fiind bazat pe cei 5 piloni de studiu, le-a oferit acestora o abordare ușor de înțeles și aplicat, informații teoretice de bază necesare cunoașterii și mult accent pe aspectele practice pentru a avea cadrul necesar aplicării și exersării.

Suntem convinși că o să se bucure pe termen lung de obiective realizate, de rezultatele dorite și de o îmbunătățire a calităților tehnice și tactice ale jucătorilor și echipelor antrenate. Ne-am propus să rămânem alături de ei și să-i încurajăm să-și continue procesul de licențiere, devenind antrenorii profesioniști de care fenomenul fotbalistic are nevoie”, a spus Lucian Burchel, director al SFA.

Pe parcursul celor 6 luni, cursanții au primit evaluări intermediare teoretice, așa că examenul final va consta doar într-o probă practică pe care o vor susține în perioada 20-23 iunie, în vederea obținerii Licenței UEFA B.