Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la primul meci jucat de naționala României, Mihai Andronesi, juniorul desemnat cel mai bun jucător la Cupa Satelor, a lăsat un mesaj, într-o capsulă a timpului, către generațiile viitoare.

La doar 13 ani, Mihai a impresionat publicul prezent la faza finală de la Cupa Satelor, la finalul lunii mai, când a marcat de 8 ori în 6 meciuri pentru comuna Șanț (Bistrița) și a primit titlul de jucătorul turneului dedicat copiilor care practică fotbal în mediul rural. Comuna Șanț a terminat turneul pe locul al treilea, dar drept răsplată, el și părinții săi au fost invitați la sediul Federației Române de Fotbal, pentru a participa la evenimentele care au celebrat centenarul echipei naționale.

Îmbrăcat în echipamentul naționalei, personalizat cu numele său, Mihai a avut propriul moment, în care a lăsat un mesaj pentru viitorul fotbalului românesc într-o capsulă a timpului – mesaj ce ar trebui citit de generațiile viitoare peste fix 100 de ani, pe 8 iunie 2122.

În recipientul care va rămâne în curte la Casa Fotbalului se află un mesaj din partea președintelui FRF, Răzvan Burleanu, precum și o provocare pentru cei care vor veni din urmă: să depășească numărul de participări la turnee finale pe care naționala le-a avut în primii 100 de ani de existență. Alături, au fost incluse și prioritățile strategice actuale ale Federației Române de Fotbal, așa cum apar în Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România pentru perioada 2021-2016.

Acum 100 de ani, echipa României câștiga primă partidă din istoria sa, 2-1 la Belgrad, împotriva Iugoslaviei. Poveștile Naționalei de acum 100 de ani le publicăm zilnic, timp de două săptămâni, pe frf.ro.