Academia Națională de Fotbal a găzduit în perioada 8-10 octombrie, la București, cea de-a patra sesiune a ediției 2025/26 a cursului de Director Sportiv, organizat în colaborare cu Double Pass.

Principalele subiecte ale acestei sesiuni au fost stragiile de recrutare și identificare a talentelor, respectiv prezentarea posibilelor modele de business pentru cluburile din România.

Experții Double Pass care au prezentat temele de curs au fost Rembert Vromant (fost director tehnic al Cercle Brugge și director de scouting al Federației Belgiene de Fotbal), Ivan Kepcija (consilier FK TSC Backa Topola și fost director sportiv al Legiei Varșovia), Sander Van Praet (Global Projects Lead Double Pass) și Hans Vander Elst (Director of Football Double Pass).

Un element distinct al sesiunii din luna octombrie a fost organizarea unei întâlniri a actualei generații de cursanți cu absolvenții programului de anul trecut, cu scopul de a întări relațiile în comunitatea de experți din zona sportivă a cluburilor.

Cursul Director Sportiv 2025 este un program intensiv, de aproximativ un an, în care participanților le este detaliat acest rol și toate elementele lui, cu scopul de a îmbunătăți peisajul fotbalului românesc. Cursul a debutat în luna martie și se va încheia în luna noiembrie.