Sâmbătă, 26 iulie, la Casa Fotbalului, a avut loc evenimentul de deschidere al programului DATA CAMP, care va avea loc pe toată perioada lunii august, când cei 25 de participanți vor explora cum pot transforma datele disponibile din fotbal în observații acționabile .
La evenimentul care a marcat startul programului au fost prezenți 15 dintre cei 25 de participanți selectați; participanții provin din toate zonele României, iar unii dintre ei locuiesc în afara țării. Primele sesiuni din cadrul programului au fost susținute de trei dintre mentorii DATA CAMP:
- Sebastien Coustou (CEO la Data 4 Sports, Ex-Director of Data and Analytics la Parma Calcio): From Zero to Impact: Building a Football Data Department that Delivers
- Max Goldsmith (Lead Data Scientist la Federația Belgiană Fotbal): Data Challenges and Solutions from a Federation’s Perspective
- Sebastian Serra (Scouting Product Manager la Aztec Data Hub): Interrogating the Game
Prima sesiune de lucru din programul DATA CAMP este programată luni, 28 iulie, și va fi susținută de Aztec Data Hub prin Julian Sfeir.
Cum se va desfășura FRF IC DATA CAMP?
FRF IC DATA CAMP oferă participanților o experiență de învățare practică. Timp de o lună, participanții vor lua parte la sesiuni interactive în care vor lucra direct pe seturi reale de date din fotbal, vor învăța cum se construiesc fluxuri de date, cum se analizează și cum se interpretează pattern-uri tactice, dar și cum se dezvoltă vizualizări relevante pentru antrenori, analisti și alți decidenți sportivi.
Mai mult, participanții FRF IC DATA CAMP vor avea șansa să obțină un internship în cadrul FRF Intelligence Centre și de a deveni parte dintr-o rețea de specialiști ce formează nucleul analizei de date în fotbalul românesc.
FRF IC DATA CAMP pune la dispoziția participanților mentori locali și internaționali, care activează în prezent în departamente de analiză, scouting și tehnologie din cadrul unor organizații, federații și cluburi de top din Europa.
Prin inițiative precum DATA CAMP și DATATHON, FRF Intelligence Centre caută să stimuleze potențialul datelor de performanță sportivă pentru dezvoltarea fotbalului românesc. Astfel de inițiative se regăsesc din ce în ce mai mult în fotbalul de astăzi, care se bazează pe decizii informate, susținute de date.