FOTO: Răzvan Păsărică / SPORT PICTURES

Joi, 25 noiembrie, au avut loc primele două partide din etapa 15 a Ligii 2 Casa Pariurilor. FC Buzău a obținut victoria cu Fotbal Club Brașov, iar Concordia Chiajna a remizat cu Dunărea Călărași.

FC Buzău continuă parcursul spre play-off 

Jocul care a deschis runda a fost cel dintre FC Buzău și Fotbal Club Brașov. Gazdele s-au impus cu 1-0 și au mărit la 8 șirul înfrângerilor consecutive contabilizate de brașoveni.

Jucătorii antrenați de Cristian Pustai au început meciul în forță, ratând primele ocazii în urma a două cornere. De fiecare dată, însă, portarul Daniel Mutu a reușit să păstreze poarta intactă. Nu a mai avut ce face însă în minutul 28, atunci când, în urma unei erori defensive, Paul Pațurcă a marcat cu capul de la colțul lung.

Partea secundă a adus ratarea campionatului! În minutul 73, Dumitru Rogac a avut o șansă uriașă pentru 2-0, însă, din fața porții goale, nu a reușit să trimită în plasă o minge trimisă cu capul spre colțul lung de unul dintre coechipierii săi.

După acest succes, FC Buzău rămâne pe locul 5 în clasamentul din Liga 2 Casa Pariurilor, pentru a cincea etapă consecutivă. Echipa lui Cristian Pustai are 28 de puncte și se apropie de borna celor 40 de goluri marcate în acest sezon, acum aceștia au 39.

Fotbal Club Brașov este în continuare pe poziția 16, cu doar 9 puncte, fiind la 2 puncte distanță de locul 17, ocupat de Unirea Constanța care se va duela în această etapă cu CSC 1599 Șelimbăr.

În etapa următoare, FC Buzău va juca contra celor de la CSA Steaua, în Ghencea, iar Fotbal Club Brașov va evolua pe teren propriu cu Unirea Constanța.

Concordia Chiajna a ratat șansa de a urca pe podium

În meciul disputat pe teren propriu, Concordia Chiajna nu a reușit să se impună în fața celor de la Dunărea Călărași, scor 0-0.

Venită după opt etape în care a fost mereu învinsă, Dunărea Călărași a reușit să reziste în partida contra ilfovenilor. S-a remarcat portarul dunărenilor, Alexandru Costache, împrumutat chiar de la Concordia Chiajna!

În acest moment, Concordia Chiajna este pe locul 4, are 31 de puncte și este echipa din top 5 cu cele mai puține goluri marcate, 17.

În etapa 16, Chiajna se va duela cu Hermannstadt, echipa de pe locul 3. De partea cealaltă, Dunărea Călărași o va întâlni pe teren propriu pe ultima clasată, AFC 1919 Dacia Unirea Brăila.

CLASAMENT LIGA 2 CASA PARIURILOR

Programul etapei 15

Joi, 25 noiembrie
FC Buzău – Fotbal Club Brașov 1-0

Concordia Chiajna – Dunărea Călărași 0-0

Vineri, 26 noiembrie

Hermannstadt – ACS Petrolul 52 (17:30) LIVE

Sâmbătă, 27 noiembrie
Unirea Constanța – CSC 1599 Șelimbăr (11:00)

Politehnica Iași – Unirea Dej (11:00)

Metaloglobus București – SC FC Ripensia (11:00)

AFK Csikszereda – Unirea Slobozia (11:00)

Viitorul Pandurii – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila (11:00)

Duminică, 28 noiembrie
Politehnica Timișoara – CSA Steaua (12:00) LIVE

Marți, 30 noiembrie
Universitatea Cluj – Astra (17:30) LIVE

LIVE – Meciuri televizate la Digi, Look și Telekom.