Una dintre protagonistele din finala primei ediții a Ligii de Junioare U17 a fost Fair Play București, echipă care a avut victorii pe linie până la duelul pentru trofeu cu “U” Olimpia Cluj. Simina Podgoreanu, antrenoarea echipei, și trei dintre jucătoare au vorbit, pentru site-ul FRF, despre parcursul reușit în cea mai nouă competiție dedicată fotbalului feminin.

Fair Play București a defilat în Liga de Junioare U17 până în finală, obținând șase victorii în tot atâtea meciuri jucate. În faza grupelor, formația bucureșteană a câștigat toate cele trei meciuri fără gol primit (3-0 Carmen București, 7-0 Selena Constanța, 10-0 LPS Buzău). A urmat apoi un succes categoric în etapa zonală contra celor de la Ateltic Drobeta Turnu Severin (10-0), iar în etapa finală a mai bifat două victorii (6-4 Fortuna Becicherecu Mic, 6-0 CS Universitatea Alexandria).

În finală, Fair Play București a cedat în fața Universității Olimpia Cluj, care s-a impus cu 8-1. În ciuda acestui rezultat, prezența în finală a însemnat pentru Fair Play București atingerea unui obiectiv fixat la începutul sezonului de Ion Bărbăcioru, fostul președinte al clubului, decedat în luna aprilie a acestui an.

Lotul echipei Fair Play București în Liga de Junioare U17:

Alexandra Anghel, Daniela Preda, Miruna Huțanu, Daria Nedelcu, Șerbănuță Teodora, Ionaș Gabriela, Ioana Cezare Stancu, Mihaela Mardari, Cătălina Enache, Beatrice Gulinescu, Elena Vasile, Nicoleta Lazăr, Ana Maria Dănciulescu, Miruna Cristea

INTERVIU Simina Podgoreanu

Ce a însemnat pentru club și pentru jucătoare prezența în finala Ligii de Junioare U17?

Prezența în finala Ligii de Junioare U17 nu este o surpriză pentru noi, ci a fost rezultatul pregătirii continue a jucătoarelor, chiar dacă am trecut prin momente grele, de cumpănă, ale clubului.

Până la finală ați avut victorii pe linie, cum ai descrie acest parcurs al echipei în comparație cu obiectivele pe care vi le-ați propus la începutul competiției?

Obiectivul nostru stabilit la începutul campionatului de domnul profesor Ion Bărbăcioru a fost de a ne califica în finala Ligii de Junioare U17, iar eu împreună cu echipa ne-am propus să ducem la bun sfârșit această dorință și, cu ambiție și devotament pentru club, am și reușit! Împreună am luptat la fiecare meci pentru a aduce cât mai multe victorii și să-l facem mândru pe cel care ne privește acum de sus!

Ce crezi că i-a lipsit echipei pentru a obține victoria în finala cu “U” Olimpia Cluj?

Cred că fetelor le-a lipsit în finală încrederea în ele, știind că “U” Olimpia Cluj este favorită în finală, multe dintre jucătoare neavând prea multă experiență și maturitate în joc.

Sursa foto: Gabor Istvan-Gabor

Care sunt aspectele pozitive pe care le-ai remarcat la echipă de-a lungul competiției?

De-a lungul competiției am remarcat și multe aspecte pozitive, echipa având jucătoare talentate, ambițioase și dornice să se autodepășească. Au demonstrat că se pot lupta de la egal la egal cu orice echipă din campionat și că știu ce înseamnă a fi o echipă unită.

Sunt jucătoare care vor face pasul la echipa de senioare a clubului?

Desigur, unele dintre ele au făcut deja pasul la echipa de senioare, cum ar fi: Preda Daniela, Anghel Alexandra, Șerbănuță Teodora, Dănciulescu Ana, la care cu siguranță li se vor alătura și Stancu Ioana și Mardari Mihaela.

Ce vă propuneți pentru sezonul următor la nivel de junioare?

Pentru noul sezon dorim să creștem numărul de jucătoare și să continuăm pe aceeași linie cu rezultate cât mai bune și să ne câștigăm un loc în finala noului an competițional.

Ioana Stancu: Finala în Liga de Junioare U17 a fost ca o încununare a muncii noastre”

Ioana Stancu (15 ani) a ajuns prima dată pe stadion la vârsta de 4 ani, iar șase ani mai târziu a început să joace fotbal  într-un cadru organizat chiar la Fair Play București. „Mi-a plăcut dintotdeauna acest sport, mergând pentru prima dată pe stadion la doar 4 ani și, mai târziu, jucând cu colegii în curtea școlii”.

Mijlocașul dreapta al FC Fair Play București s-a bucurat de faptul că în cadrul Ligii de Junioare U17 a avut ocazia să joace cu cele mai bune echipe din țară la această categorie de vârstă. „Participarea noastră în Liga de Junioare U17 a fost o experiență frumoasă, care ne-a permis să jucăm cu cele mai bune echipe din țară. Am început acest turneu cu gândul de a ajunge cât mai sus, iar finala a fost ca o încununare a muncii noastre. Calificarea în finală a fost unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am avut până acum în fotbal”.

Chiar dacă nu și-a fixat încă obietive clare pe termen lung, Ioana Stancu își propune să evolueze cât mai mult din punct de vedere sportiv pentru a-și ajuta echipa la un nivel cât mai înalt. „Nu pot ști ce îmi rezerva viitorul, însă îmi doresc să devin din ce în ce mai bună și să obțin în continuare rezultate frumoase alături de echipă”.

Teodora Șerbănuță: „Mă bucur că am avut ocazia să joc împotriva unor adversare de aceeași vârstă cu mine

Teodora Șerbănuță (16 ani) joacă la Fair Play București de la vârsta de opt ani, aceasta fiind și prima sa echipă. „M-am înscris prima oară la club când aveam 8 ani. Mi-a plăcut fotbalul de când eram mică”.

Teodora Șerbănuță evoluează ca fundaș stânga și consideră că participarea în Liga de Junioare U17 a fost una benefică pentru dezvoltarea sa. “Am avut ocazia să joc împotriva unor adversare de aceeași vârstă cu mine și cred că asta a fost de mare ajutor atât pentru mine, cât și pentru colegele mele. Ne așteptam să ne calificăm la turneul final, dar nu credeam că vom ajunge până în finală. A fost o bucurie imensă!”, a spus Teodora, care își dorește să continue să joace fotbal cel puțin și pe durata studiilor la facultate.

Anghel Alexandra: „A fost o mândrie că ne-am atins obiectivul”

Anghel Alexandra (17 ani) a început să joace fotbal la FC Fair Play București, în urmă cu cinci ani. Am început practicarea fotbalului la vârsta de 12 ani și am ales acest sport pentru că mă reprezintă cel mai mult dintre celelalte sporturi pe care le-am practicat.

Fundașul central al FC Fair Play a mărturisit că participarea în Liga de Junioare U17 a fost una dintre cele mai frumoase experiențe trăite în fotbal până acum. Participarea în Liga de Junioare U17 a fost una plină de emoții, muncă și satisfacție pentru că am ajuns în finală, unde ne-am propus să ajungem de la început. Pentru mine a fost un moment de mândrie, deoarece eu și colegele mele ne-am atins obiectivul.

Prezența în finală a fost cu atât mai specială pentru Alexandra Anghel, aflată în ultimul său an de juniorat. “Cele mai frumoase momente pe care le-am trăit pe parcursul Ligii de Junioare U17 au fost victoriile, sprijinul nostru una pentru cealaltă și faptul că am ajuns în finală în ultimul meu an de juniorat”.

Alexandra pune mare preț pe cariera fotbalistică, astfel că și-a fixat un obiectiv important. “Îmi doresc să ajung la lotul național și să progresez cât mai mult de la un antrenament la altul”.