UEFA Under 21 Championship e găzduit de România și Georgia, țara noastră organizând partide la Cluj-Napoca și București.

În urma evenimentului de gală organizat marți, 18 octombrie, la Ateneul Român din București, am aflat componența grupelor pentru turneul final UEFA Under 21 Championship, la care naționala noastră e calificată din postura de țară gazdă.

Turneul final are loc anul viitor în perioada 21 iunie – 8 iulie 2023, iar în loturi pot fi prezenți fotbaliști născuți începând cu 1 ianuarie 2000. România face parte din grupa B, va disputa toate cele 3 partide pe Stadionul Steaua, celelalte meciuri din grupa noastră urmând se joace tot în Capitală, pe Stadionul Giulești. Primele două clasate din grupă se califică în sferturile de finală.

SPANIA

Cea mai puternică reprezentativă U21 din punct de vedere istoric, la egalitate cu Italia în ce privește palmaresul all-time, Spania se mândrește cu 5 titluri europene! S-a calificat la ediția 2023 dominând autoritar o grupă din care au mai făcut parte Slovacia, Irlanda de Nord, Malta sau Lituania: 8 meciuri și tot atâtea victorii, 37 de goluri marcate și numai 5 primite!

Selecționerul Luis de la Fuentes se află pe banca reprezentativei din anul 2018 și are la dispoziție și de data aceasta o generație formidabilă, în care se remarcă fotbaliști de la cele mai importante cluburi din La Liga, dar și vedete în devenire de la Manchester City (Sergio Gomez) sau Tottenham (Gil).

În partida amicală disputată luna trecută în țara noastră, ibericii ne-au învins cu 4-1, goluri marcate de Miculescu pentru tricolori și Abel Ruiz (Braga) plus Rodrigo Riquelme (Girona, împrumutat de Atletico Madrid) cu câte două reușite pentru oaspeți.

CROAȚIA

Sfert-finalistă la ultimul European, disputat în 2021 și găzduit de Ungaria și Slovenia, reprezentativa croată se află la a patra participare. S-a calificat în urma unui baraj plin de suspans, în care a reușit să elimine Danemarca după 1-2 și 2-1, câștigând biletele pentru turneul final în urma penalty-urilor!

Fostul fundaș Igor Biscan este selecționerul Croației U21 încă din 2019 și se bucură de o generație în care se află atât reprezentanți talentați ai campionatului intern, din pepinierele cluburilor de tradiție Dinamo Zagreb ori Hajduk Split, cât și tineri cu mare potențial din primele eșaloane ale Germaniei sau Austriei.

UCRAINA

Revine la EURO U21 după mai bine de un deceniu de absență, în continuarea celor două prezențe de până acum, dintre care ediția 2006 a fost remarcabilă: finală pierdută cu Olanda!

Ucrainenii se bazează pe produsele de talent ale lui Șahtior Donețk și Dinamo Kiev, în principal, fotbaliști care au obținut calificarea după un loc 2 în grupa cu Franța, Serbia, Insulele Feroe, Macedonia de Nord și Armenia. Ulterior, la baraj, vecinii noștri au eliminat Slovacia. Un 3-0 la returul disputat în Polonia după 2-3 în prima manșă, acasă la slovaci.

Fost internațional important pentru Ucraina, selecționerul Ruslan Rotan se află din 2019 la cârma acestei reprezentative.


Înscrie-te acum ca să poți cumpăra bilete în avans la cele mai tari meciuri.
Perioada de înscriere înainte de tragerea la sorți pentru achiziționarea de bilete #U21Euro 2023 s-a încheiat pe 18 octombrie. Astfel, suporterii înscriși până la această dată vor fi primii care își vor cumpăra biletele.

Având în vedere numărul mare de înscrieri, am creat și o a doua perioadă de vânzare în avans.

Astfel, suporterii care se înscriu pe site-ul turneului până pe 9 februarie inclusiv, vor putea achiziționa bilete la meciurile #U21Euro 2023 înainte de deschiderea vânzării publice, putând astfel să obțină locurile dorite la cele mai tari meciuri la maximum 45 lei/bilet!

În plus, dacă te înscrii până pe 9 februarie, poți participa la tragerea la sorți pentru anumite pachete de bilete, vezi detalii în linkul de înscriere.

Înscrie-te acum!