Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Deşi a condus cu 2-0, Fotbal Club Rapid s-a ales doar cu un singur punct, după ce adversara de duminică a revenit spectaculos, egalând în minutele de prelungire

Două au fost meciurile care s-au disputat duminică, iar la fluierul de final gazdele au rămas doar cu un singur punct din cele şase puse în joc. Primul duel, cel dintre Fotbal Club Rapid şi Ripensia a adus mai sus amintitul punct la capătul unei partide în care bucureştenii au deschis scorul în minutele de prelungire ale primei reprize prin Jorza, iar la 19 minute de la reluare s-au distanţat prin penalty-ul transformat de Hlistei.

O triplă schimbare în tabăra oaspeţilor le-a purtat acestora noroc, fiind urmată la un minut de un gol superb al lui Piftor, cu un şut de la 25 de metri. În al treilea minut de prelungire, căpitanul gazdelor provoacă o lovitură liberă în stânga careului mare, Mihai Ene o execută cu o centrare înaltă şi moldoveanul Andrei Macriţchii egalează cu o lovitură de cap.

În urma acestui rezultat, gazdele de duminică au ajuns la patru puncte de liderul U Craiova 1948 SA, dar au ratat ocazia de a urca pe locul secund în clasament, peste ASU Poli.

CLASAMENTUL INTERMEDIAR ÎNAINTE DE ULTIMUL MECI AL RUNDEI

În al doilea meci al zilei, început sâmbătă, când a fost întrerupt de o ninsoare puternică în urma căreia terenul a devenit impracticabil după un sfert de oră de joc, CS Mioveni i-a stricat debutul lui Dinu Todoran pe banca tehnică a celor de la CSM Slatina. Argeşenii au dat lovitura în fieful oltenilor prin reuşita lui Rădescu, care a înscris cu opt minute înainte de final.

Etapa se va încheia marţi seara, cu meciul dintre ocupantele locurilor 9 şi 10, FC Petrolul Ploieşti şi FC Metaloglobus. Prahovenii vor căuta prima victorie pe teren propriu în faţa bucureştenilor, precedentele două dueluri de pe “Ilie Oană” fiind încheiate la egalitate, 1-1 (în sezonul 2018-2019) şi 0-0 (2019-2020).

Iată rezultatele şi programul etapei a 16-a, cu roşu fiind marcate meciurile televizate:

18.02.2021, ora 15:00
ACS ASU Politehnica Timişoara – SCM Gloria Buzău 2-0 (0-0)
Ioan Mera (60), Dorin Codrea (68)

18.02.2021, ora 17:00
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – AS FC Universitatea Cluj 1-2 (0-1)

Daniel Paraschiv (77) / Sérgio Ribeiro (20, 75 – pen.)

20.02.2021, ora 11:00
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița 2-0

Marvin Schieb (2), David Kelemen (31)

ACS Fotbal Comuna Recea – CS Concordia Chiajna 0-0

CS Aerostar Bacău – AFC Unirea 04 Slobozia 0-2 (0-1)
Florinel Ibrian (45+1), Sory Diarra (77)

20.02.2021, ora 12:30
AFC Dunărea 2005 Călăraşi – AFC Farul Constanţa 1-1 (0-1)

Saifeddine Alami (54) / Antonio Cruceru (44 – pen.)

21.12.2021, ora 11:00
Fotbal Club Rapid – AFC Ripensia Timișoara 2-2 (1-0) (foto)
Amir Jorza (45+2), Cătălin Hlistei (64 – pen.) / Alexandru Piftor (75), Andrei Macriţchii (90+3)

21.02.2021, ora 13:00
CSM Slatina – CS Mioveni 0-1 (0-0)
Ionuţ Rădescu (82)
Meci început pe 20.02.2021 şi întrerupt în minutul 16, din cauza ninsorii

23.02.2021, ora 19:00
FC Petrolul Ploieşti – FC Metaloglobus Bucureşti

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ