Marți, 2 august, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți a play-off-ului UEFA Europa Conference League, ultima rundă înaintea fazei grupelor.

Cele 4 echipe românești aflate în competiție, CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, și-au aflat posibilii adversari. Până atunci, cluburile din România trebuie să treacă de turul 3 preliminar, programat în această săptămână, turul, și la mijlocul săptămânii viitoare, returul.

În cazul prezenței în play-off, Universitatea Craiova și FCSB vor evolua în prima manșă pe teren propriu, în timp ce campioana CFR Cluj și câștigătoarea Cupei, Sepsi, vor juca acasă meciul decisiv din dubla confruntare. Partidele vor avea loc pe 18, respectiv 25 august.

Iată cum arată tragerea la sorți a play-off-ului UEFA Europa Conference League:

  • NK Maribor (Slovenia) / HJK Helsinki (Finlanda) vs Shakhtyor Soligorsk (Belarus) / CFR Cluj
  • APOEL FC (Cipru) / FC Kyrzylzhar Petropavlovsk (Kazahstan) vs Sepsi OSK / Djurgårdens IF (Suedia)
  • FC Zorya Lugansk (Ucraina) / Universitatea Craiova vs FC Lugano (Elveția) / Hapoel Beer-Sheva (Israel)
  • Dunajska Streda (Slovacia) / FCSB vs Viking FK (Norvegia) / Sligo Rovers (Irlanda)

În această săptămână au loc partidele din prima manșă a turului 3 preliminar, conform următorului program:

Miercuri, 3 august
Dunajska Streda – FCSB, ora 21:30

Joi, 4 august
Shakhtyor – CFR Cluj, ora 20:00
Zorya Lugansk – Universitatea Craiova, ora 20:30
Sepsi OSK – Djurgårdens, ora 21:00