FOTO: Răzvan Păsărică / SPORT PICTURES

Etapa 13 din Liga 2 Casa Pariurilor a ajuns la final după disputarea meciului dintre Concordia Chiajna și Astra, scor 2-1, care i-a readus pe podium pe ilfoveni.

La primul meci fără titularul Silveanu între buturi, absent din cauza convocării la naţionala U19 a României, echipa antrenată de Claudiu Niculescu a reușit să câștige toate cele trei puncte puse în joc. Scorul a fost la limită, 2-1 pentru ilfoveni, după ce giurgiuvenii au reușit să le pună câteva probleme gazdelor și au fost aproape de un rezultat de egalitate.

Victoria le-a fost adusă alb-verzilor prin dubla marcată de Azdren Llullaku. Dacă la primul gol, venit în minutul 3, atacantul Concordiei a punctat după o eroare a lui Brăilă, care a pierdut un balon în faţa propriului careu, la al doilea gol (50), acesta a punctat cu latul, din 4 metri, după o recentrare a lui Adrian Voicu.

Giurgiuvenii au redus din diferenţă prin căpitanul Dragoș Gheorghe, care a finalizat o cursă pe flancul stâng cu un şut spectaculos, iar mingea a intrat în poartă după ce a lovit bara din stânga lui Aldescu. După acest gol, Astra a dominat până la finalul partidei contra ilfovenilor, însă nu a reușit să obțină măcar un punct după cele 90 de minute.

Concordia Chiajna a urcat din nou pe a treia poziție și este la egalitate de puncte, 30, cu echipa de pe locul 2, Universitatea Cluj. Ilfovenii au fost la un gol distanță de a urca pe poziția secundă în spatele celor de la ACS Petrolul 52, echipă pe care o vor întâlni în etapa următoare.

Oponenții ilfovenilor sunt în continuare în subsolul clasamentului. Astra este pe locul 19 și rămâne cu doar 2 puncte, la egalitate cu ultima clasată, Dacia Unirea Brăila.

Victorie grea pentru Universitatea Cluj contra celor de la Fotbal Club Brașov

Luni seara, Universitatea Cluj a reușit să câștige la limită duelul cu Fotbal Club Brașov. Jucătorii antrenați de Erik Lincar nu au avut un meci foarte ușor contra echipei din zona inferioară a clasamentului, însă clujenii au reușit să se impună, cu scor 1-0.

“Șepcile roșii” au obținut cele trei puncte și au urcat pe locul 2 în clasamentul din Liga 2 Casa Pariurilor. Pentru alb-negrii, omul care a adus victoria la Cluj a fost Florian Haită. Mijlocașul de 21 de ani a marcat al treilea gol din acest sezon și a reușit acest lucru printr-o execuție foarte bună, cu piciorul stâng din interiorul careului.

Echipa brașoveană a făcut un joc foarte defensiv, iar Daniel Mutu a avut o misiune grea, unde s-a descurcat destul de bine, primind doar un singur gol în cele 90 de minute. Cu toate că a apărat foarte bine împtriva celor de la Universitatea Cluj, portarul galben-negrilor a primit cartonaș roșu după ce a făcut un henț în afara careului, în primul minut de prelungire al meciului. De menţionat că din minutul 33, antrenorul brașovenilor a fost eliminat şi el, iar Fotbal Club Brașov a ajuns la șase eșecuri consecutive.

Universitatea Cluj are 30 de puncte și se află pe a doua poziție, la 6 puncte de liderul ACS Petrolul 52. În schimb, adversara Fotbal Club Brașov este pe locul 16 cu doar 9 puncte acumulate în cele 13 partide jucate în acest sezon de Liga 2 Casa Pariurilor.

CLASAMENTUL DIN LIGA 2 CASA PARIURILOR

PROGRAMUL ETAPEI 13:

06.11.2021

AS Fotbal Club Buzău – FC Unirea Dej 1-0 (0-0)
AFC Unirea Constanţa – SC Fotbal Club Ripensia Timișoara 0-2 (0-2)
ACSM Politehnica Iaşi – AFC Unirea 04 Slobozia 3-1 (0-1)
FC Metaloglobus Bucureşti – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila 2-1 (0-0)
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 3-1 (2-1)
ACS Petrolul 52 – AFC Dunărea 2005 Călăraşi 4-1 (2-1)
Politehnica Timișoara – Clubul Sportiv Comunal 1599 Şelimbăr 1-1 (0-0)
AFC Hermannstadt – Clubul Sportiv al Armatei Steaua 0-1 (0-0)

08.11.2021

AS FC Universitatea Cluj – Fotbal Club Braşov 1-0 (0-0)

09.11.2021

CS Concordia Chiajna – AFC Astra 2-1 (1-0)

Mai multe detalii despre restul partidelor poți vedea aici.