Cupa Tymbark Junior, cea mai mare competiție de fotbal dedicată elevilor din România, își desfășoară în această perioadă fazele zonale la categoriile de vârstă U8, U10 și U12, atât băieți, cât și fete!

Competiția, organizată de Federația Română de Fotbal și Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul Maspex România prin brandul Tymbark, face parte din programul Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Fotbal și reunește echipe din toată țara într-un format de fotbal pe teren redus.

Cupa Tymbark Junior își conturează treptat tabloul echipelor calificate la turneul final. În funcție de categoria de vârstă și de regiunea din care provin, formațiile câștigătoare care au reușit să se impună în meciurile disputate și să obțină biletele pentru etapa următoare sunt:

U8

  • Ialomița (15 aprilie) 

    • Băieți: Colegiul „Ferdinand I” Măneciu, județul Prahova
    • Fete: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Roșiori de Vede, județul Teleorman
  • București (22 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială Nr. 194
    • Fete: Școala Gimnazială „Herăstrău”
  • Vrancea (24 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială Nr. 11, județul Buzău
    • Fete: Școala Gimnazială Nr. 29, județul Galați
  • Caraș-Severin (28 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara, județul Timiș
    • Fete: Școala Gimnazială Nr.4 Vulcan , județul Hunedoara
  • Covasna (29 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, județul Mureș
    • Fete: Școala Gimnazială „Vitos Mózes” Sâncrăieni , județul Harghita
  • Vaslui (30 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială „Ion Creangă”, județul Suceava
    • Fete: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ipotești, județul Botoșani
  • Gorj (6 mai)

    • Băieți: Școala Gimnazială „Anton Pann”, județul Vâlcea
    • Fete: Școala Gimnazială Nr.1 Costești, județul Argeș
  • Bihor (7 mai)

    • Băieți: Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș, județul Bihor
    • Fete: Școala Gimnazială Dr. Ilie Lazăr” Giulești, județul Maramureș

U10

  • Giurgiu (27 martie)

    • Băieți: Școala Gimnazială ”Spiru Haret”, județul Călărași
    • Fete: Școala Gimnazială Nr. 2 Videle, județul Teleorman
  • Harghita (15 aprilie)

    • Băieți: Colegiul Național „Radu Negru” Făgăraș, județul Brașov
    • Fete: Școala Gimnazială „Petőfi Sándor” Târgu Secuiesc, județul Covasna
  • Argeș (17 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială „Traian” Pitești, județul Argeș
    • Fete: Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” Târgu Jiu, județul Gorj
  • București (21 aprilie)

    • Băieți: Liceul Tehnologic „Sfântul Antim Ivireanu”
    • Fete: Școala Gimnazială Nr. 113
  • Sălaj (22 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, județul Bistrița Năsăud
    • Fete: Școala Gimnazială „Viorel Nimigeanu” Nimigea de Jos, județul Bistrița Năsăud
  • Galați (24 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”, județul Buzău
    • Fete: Școala Gimnazială Nr. 1 Matca, județul Galați
  • Bacău (25 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, județul Bacău
    • Fete: Liceul Tehnologic „Bucecea”, județul Botoșani
  • Arad (29 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială „Alice Voinescu” Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți
    • Fete: Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara, județul Timiș

U12

  • Ilfov (17 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Ploiești, județul Prahova
    • Fete: Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Alexandria, județul Teleorman
  • București (21 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială Nr. 195
    • Fete: Școala Gimnazială Nr. 113
  • Iași (23 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială Mihai Drăgan, județul Bacău
    • Fete: Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia, județul Suceava
  • Vâlcea (25 aprilie)

    • Băieți: Școala Gimnazială Traian” Pitești, județul Argeș
    • Fete: Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” Craiova, județul Dolj
  • Alba (27 aprilie)

    • Băieți: Colegiul Național Traian Lalescu, județul Hunedoara
    • Fete: Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra, județul Alba
  • Tulcea (30 aprilie)

    • Băieți: Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaș Soter”, județul Buzău
    • Fete: Școala Gimnazială Nr.1 Matca, județul Galați
  • Brașov (6 mai)

    • Băieți: Liceul Teoretic „Avram Iancu”, județul Cluj
    • Fete: Școala Generală „Petőfi Sándor” Târgu Secuiesc, județul Covasna
  • Maramureș (8 mai)

    • Băieți: Școala Gimnazială Avram Iancu, județul Bistrița Năsăud
    • Fete: Școala Gimnazială Dr. Ilie Lazăr” Giulești, județul Maramureș

 

 Felicitări tuturor echipelor!